Sorin Oprescu a participat, la Roma, la întâlnirea primarilor din 28 de capitale europene, organizată pentru continuarea dialogului între Comisia Europeană şi capitalele ţărilor membre ale Uniunii Europene, tema reuniunii fiind dezvoltarea Agendei Urbane a UE.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, participanţii la reuniunea de la Roma au subliniat importanţa menţinerii dialogului cu noua Comisie Europeană şi cu noul comisar pentru Politici Regionale.
„În lipsa unor strategii globale şi unitare, coordonate eficient şi în consens cu necesităţile şi cerinţele comunităţilor, nu putem vorbi de creşterea calităţii vieţii concitadinilor noştri, ale căror interese le reprezentăm. Aceste deziderate pot fi atinse numai în contextul adoptării unei Agende Urbane a Uniunii Europene, iar ea nu poate exista fără participarea directă şi nemijlocită a celor 28 de capitale”, a spus Sorin Oprescu, în cadrul intervenţiei sale la reuniunea primarilor de la Roma.
În acest context, Oprescu a prezentat şi câteva propuneri pe care municipalitatea le consideră priorităţi pentru perioada următoare.
Primarul a arătat că se doreşte crearea unei baze de date între capitalele statelor membre care să cuprindă cele mai bune practici, permanetizarea dialogului urban prin crearea unei platforme care să permită şi să încurajeze implicarea cetăţenilor în procesul decizional şi promovarea exemplelor de succes între administraţiile capitalelor europene.
Reprezentanţii celor 28 de capitale au constituit un grup de acţiune care să prezinte concluziile reuniunii preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Şi alţi edili ai capitalelor europene au arătat rolul participării reprezentanţilor capitalelor europene, nu numai la dialogul tehnic cu Comisia, ci şi la dialogul politic înainte de adoptarea deciziilor.
„Agenda urbană, propusă în discuţie, nu se mai referă la viitorul capitalelor, ci chiar la cel al Europei, parte a unei lumi cu adevărat globalizate”, a spus primarul Atenei, Yiorgos Kaminis.
Şi edilul Parisului, Anne Hidalgo, a arătat că astăzi capitalele europene nu sunt nimic altceva decât lumi în miniatură.
La reuniuna desfăşurată la Roma au participat edili din Atena, Bratislava, Bruxelles, Helsinki, Lisabona, Luxemburg, Nicosia, Paris, Bucureşti, Sofia, Valletta, Viena, Zagreb, Amsterdam, Berlin, Budapesta, Londra, Ljubljana, Madrig, Praga, Riga, Talin, Vilnius şi Varşovia, precum şi comisarul pentru Politică Regională şi Dezvoltare Urbană, Johannes Hahn, aflat la final de mandat.