Prima pagină » Social » David Popovici a anunţat că va studia la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti

David Popovici a anunţat că va studia la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti

Multiplul campion european şi mondial de juniori şi de seniori la nataţie, David Popovici, a anunţat că a ales să studieze la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) a Universităţii din Bucureşti.
David Popovici a anunţat că va studia la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti
Cosmin Pirv
11 iul. 2023, 19:23, Social

„Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din Bucureşti. Am ales Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) a Universităţii din Bucureşti pentru că simt că am o înclinaţie spre acest domeniu şi pentru că ştiu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia şi prietenii aproape. Ne vedem, din toamnă, în campusul Universităţii din Bucureşti din Panduri”, a anunţat marţi, pe Facebook, David Popovici.

Sportivul este convins că a făcut alegerea potrivită şi este bucuros că, în paralel cu activitatea academică, va beneficia şi de sprijin în „atingerea de noi performanţe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, înotul”.

„Îmi doresc ca cei trei ani de facultate la FPSE să mă surprindă prin diversitatea cunoştinţelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat şi, poate cel mai important lucru, îmi doresc să cunosc oameni cu care să creez legături cât mai puternice, de calitate”, a adăugat înotătorul pe reţeaua de socializare.