Angajaţii teraselor, în rol de poliţişti: Să sperăm că şi clienţii noştri vor fi mulţumiţi de ceea ce vom face în continuare
Oana Răzvan este administrator al unui restaurant din zona istorică a Timişoarei care va lucra pe pierdere o perioadă. Chiar dacă de astăzi s-au deschis terasele, patronii resturantelor sunt dezamăgiţi de noile reglementări ale Guvernului, care îi vor pune pe angajaţi în situaţii penibile.
”Toţi clienţii care vin la terasă vor să se simtă bine, în nici un caz să facem noi poliţie cu dânşii. Aşa că ne vom cere scuze şi nu-i vom primi pe terasă. Este foarte stufos tot dosarul care trebuie făcut şi foarte greu de respectat ca să fim în regulă cu absolut tot. Chiria, salariile, dările la stat, terasa care trebuie plătită la primărie, trăgând linie, cu siguranţă vom fi foarte tare pe pierdere.
O să avem un nou meniu, un meniu de pandemie, încercăm să ne aliniem după normele pe care le-au sugerat cei de la guvern şi să sperăm că şi clienţii noştri vor fi mulţumiţi de ceea ce vom face în continuare”, spune Oana Răzvan, administratorul unui restaurant.