De 1 Mai s-ar putea schia la Sinaia, în Valea Dorului

Turiştii care-şi vor petrece ziua de 1 Mai în staţiunea Sinaia vor putea schia pe pârtia de mare altitudine Valea Dorului, cu condiţia ca vântul să nu bată cu putere şi să permită funcţionarea telecabinei care urcă până la cota 2000.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului De 1 Mai s-ar putea schia la Sinaia, în Valea Dorului

De 1 Mai s-ar putea schia la Sinaia, în Valea Dorului (Imagine: Mediafax Foto)

Pârtia Valea Dorului din staţiunea Sinaia este, în prezent, singura de pe Valea Prahovei pe care turiştii încă mai pot practica sporturi de iarnă.

Potrivit şefului Serviciului salvamont Sinaia, Nae Cojanu, miercuri pe Valea Dorului, la altitudinea de 2000 de metri, grosimea stratului de zăpadă era, în medie, de 15 centimetri, ceea ce permite practicarea schiului în condiţii relativ bune.

Cojanu a precizat că de 1 Mai se va putea schia pe această pârtie, cu condiţia ca vântul să nu bată cu putere şi să permită funcţionarea telecabinei care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 2000. Şeful de la salvamont Sinaia a adăugat că, în situaţia în care viteza vântului va depăşi 20 de metri pe secundă, funcţionarea telecabinei va fi sistată, pentru a nu pune în pericol viaţa turiştilor.

Miercuri dimineaţă telecabina din Sinaia funcţiona în condiţii normale, însă în ultimele săptămâni vântul puternic a perturbat buna funcţionare a instalaţiilor de transport pe cablu din staţiunile de pe Valea Prahovei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici