De ce au exersat soldaţii ucraineni la Cernobîl, o zona închisă din cauza radiaţiilor
Soldaţii Gărzii Naţionale ucrainene exersează la Cernobîl, unul dintre cele mai radioactive locuri de pe Pământ. O fac pentru a preveni un atac rusesc din Belarus, care se află la doar câţiva kilometri distanţă, susţin surse de la Kiev. Trupele Moscovei se antrenează şi peste graniţă, iar cele două armate îşi aud reciproc împuşcăturile, având grijă să nu le îndrepte una în direcţia celeilalte.
Exerciţiul de la Cernobîl a fost ordonat de statul major ucrainean, întrucât invazia ar putea avea loc în acea zonă. Zona nu este chiar uşor accesibilă şi din cauza dealurilor, noroiului, râurilor şi lacurilor care se găsesc acolo. Dar a fost şi total nelocuită din 1986, anul accidentului, şi ar putea permite trupelor lui Putin acces rapid fără rezistenţă şi victime civile. Kiev se află la doar 150 de kilometri de graniţă, iar tancurile ruseşti ar putea ajunge în capitală într-o zi.
Străzile pustii şi clădirile părăsite din Priy’piat’, oraşul evacuat imediat după dezastru, sunt ideale pentru un exerciţiu de gherilă urbană, în care trag luneştişti cuibăriţi pe acoperişuri, se înaintează cu vehicule blindate şi se sting incendiile provocate de explozii. Priy’piat avea 50.000 de locuitori înainte de accidentul de la reactorul din apropiere şi era numit „oraşul florilor”. A devenit acum un teren de antrenament ideal pentru trupele în uniforme de camuflaj de iarnă, care exersează cu gloanţe reale şi învaţă, de asemenea, să evacueze folosind drone echipate cu difuzoare.
Scopul exerciţiului, au declarat surse militare ucrainene, este şi de a identifica şi aresta sau ucide infiltraţii ruşi fără uniformă, pe care Moscova îi trimite întotdeauna în avans în locurile pe care doreşte să le cucerească. S-a întâmplat deja în Crimeea şi în Donbass, regiunea Ucrainei, scene a demonstraţiilor separatiste.