Incendiu la un depozit de materiale lemnoase din Bucureşti

Publicat: 24 09. 2010, 10:43
Actualizat: 06 11. 2012, 18:59

Focul a izbucnit, în jurul orei 9.30, într-unul din depozitele aparţinând societăţii MK Rom Factor, informează Primăria Sectorului 2.

Din primele declaraţii ale angajaţilor societăţii a reieşit că incendiul s-a produs de la un scurt circuit al instalaţiei electrice dintr-unul din depozitele în care se aflau articole de papetărie. Cauza exactă a producerii incendiului va fi însă stabilită prin cercetările ulterioare.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Anca Onofrei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la faţa locului au fost trimise cinci echipaje de intervenţie.

Nu au fost înregistrate victime – răniţi sau persoane intoxicate cu fum – a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Pierderile materiale au fost limitate ca urmare a intervenţiei rapide a pompierilor militari, potrivit administraţiei locale de sector.

În perioada următoare echipele de inspectori ai Primăriei Sectorului 2 vor verifica depozitele din zona Andronache pentru a constata dacă respectă regulile de protecţie contra incendiilor şi au dotările necesare pentru stingerea acestora, în caz contrat urmând să se aplice sancţiuni.