De ce iubim România? Iată ce spun şase personalităţi

  • Şase personalităţi, vorbesc, pentru MEDIAFAX, despre dragul de ţară şi împărtăşesc urări pentru români: Mădălina Turza, Consilier de Stat Cancelaria Prim-ministrului, Mihaela Miroiu, Politolog, Alin Dinca, Solist Trooper şi DJ, Marian Ştaş, Facilitator procese de leadership educaţional, Cătălina Olteanu, membră în Colegiul director la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Romania (CNCD) şi Bogdan Hrib, Lector SNSPA, Scriitor şi Editor Tritonic.
  • Pe lângă obişnuitul „La mulţi ani”, este bine să ne amintim frumosul îndemn al lui George Coşbuc: „Avem o mândră ţară / Prin timpi de jale-amară/ Strămoşii se luptară/ S-o scape de stăpâni./ Azi singur noi, românii/ Suntem în ea stăpânii,/ Sus inima, români!”.
Urmărește
3464 afișări
Imaginea articolului De ce iubim România? Iată ce spun şase personalităţi
Ziua de 1 decembrie înseamnă, pe lângă parade şi urări de „La mulţi ani”, recunoaşterea istoriei şi un exerciţiu de reflecţie: cine suntem noi, românii, cum (ne) suntem şi ce putem face pentru o Românie mai bună şi mai plină (sic!), pentru că „Românie” suntem fiecare dintre noi. 
 
Pentru a celebra Ziua Naţională, am invitat la discuţie câteva personalităţi din România, pe care le ştiu cu iubire şi drag de ţară din activitatea lor şi discuţiile, gândurile împărtăşite de-a lungul anilor. 
 
  • Mihaela Miroiu, Politolog

 
De ce iubeşti România?
 
Iubirea aceasta a răsărit din limba maternă, a fost educată în leagăn de cultură românească şi, via bunici, creştină. De aceea îmi e un drag duios de toate acestea. E limba şi matricea în care mă bucur şi îmi e jale în toată profunzimea sensibilităţii. Ca orice sentiment, iubirea nu are explicaţii valide ştiinţific. La fel şi dorul de ţară, un sentiment secătuitor, chiar dacă te afli într-un loc incomparabil mai bun, în sens obiectiv.
 
Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela?
 
Acasă.
 
Ce gând bun ai pentru ţară? Ce-i urezi de Ziua ei?
 
La fel ca şi gândul pentru acasă. 
 
României îi urez să nu se mai pustiască de oameni buni. Să aibă statul pe care aceşti oameni îl merită, statul care îi poate păstra şi înmulţi. Deocamdată între stat şi ţară nu este deloc armonie. Şi nu vorbesc de statul formal, ca instituţii, ci mai ales de ocupanţii vremelnici ai acestora. Puţini dintre ei sunt oameni buni. Puţini dintre ei sunt buni la ceva. Aşa se face că avem o bijuterie ca natură (dacă nu e prăduită), arhipelaguri de istorie interesantă şi insule de comunităţi capabile să facă lumea să înflorească. Prin urmare, ţării mele îi urez simfonie între frumuseţea naturală şi cea umană.
 
Tu cum sărbătoreşti ziua de 1 decembrie?
 
Fără ipocrizie eu îmi sărbătoresc ţara făcând un bilanţ personal la 1 Decembrie: Las o urmă bună pe unde am păşit? Am dat ceva acestei lumi din care vin?
 
În rest, deschid televizorul şi văd în fiecare an România militară şi coroane la mormintele eroilor. Şi mă întreb: Oare unde credem noi că ajungem dacă întreaga celebrare a ţării se leagă de război şi moarte? Copiii, părinţii, bunicii, constructorii, medicii, agricultorii, profesorii, creatorii de ştiinţă şi cultură, diplomaţii etc. nu contează în simbolistica Zilei Naţionale? Şi mă simt oarecum înstrăinată, la fel ca mulţi alţii dintre noi. Militar nu sunt. Nici preot. Nu am murit pe câmpul de luptă. Nu construiesc echipament militar. Nici nu cânt în fanfară.
 
Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?
 
În primul rând, să fie sănătoşi şi să le pese de viaţa şi sănătatea semenilor.  În al doilea rând, să încerce mereu să nu trăiască şi muncească doar pentru ei şi familia lor, ci şi pentru comunitatea mai largă. În al treilea rând, să practice respectul, dreptatea şi gratitudinea. În al patrulea rând, să se considere norocoşi şi binecuvântaţi că trăiesc în această patrie europeană, mult mai mare decât patria părinţilor. Şi să răsplătească acest noroc chiar la ei acasă.
 
  • Mădălina Turza, Consilier de Stat Cancelaria Prim-ministrului

De ce iubeşti România? 

Subiectiv vorbind, iubesc România pentru că dintre toate locurile în care am călătorit şi trăit, acasă este doar aici. Apoi iubesc România pentru că aici este locul şi timpul în care poţi avea nu doar un ”job”, ci o misiune prin care să construieşti. Este ţara care te provoacă în fiecare zi să lupţi pentru potenţialul pe care îl ştii, îl intuieşti, dar îţi trebuie suficient de multă determinare şi altruism ca să alegi #SePOATE în locul lui ”merge şi aşa” sau al resemnării. Este spaţiul în care poţi alege să fii parte din schimbare.

Prea mulţi oameni cred că iarba este mai verde în altă parte. În realitate, este atât de verde pe cât de mult efort ai depus să o îngrijeşti şi să o creşti. Tu personal.

Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela? 

Transformare.

Ce gând bun ai pentru ţară? Ce-i urezi de Ziua ei?

României îi doresc puterea de a se aşeza în mod autentic pe harta marilor state ale lumii, de a-şi găsi resursele interioare şi stima de sine, nu doar în imnuri patriotice de secol 18, ci în milioanele de români şi românce, care aleg în fiecare zi, prin comportamentul, munca şi efortul lor, să dezvolte şi emancipeze România.

Tu cum sărbătoreşti ziua de 1 decembrie? 

Anul acesta, 1 decembrie înseamnă acasă. Linişte şi reflecţie într-o perioadă dificilă şi complexă în care trebuie să fii foarte atent să nu pierzi din vedere sistemul de valori care te defineşte.

Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?

Dincolo de tradiţionalul, ”la mulţi ani!”, îmi doresc pentru noi, românii, să ne recâştigăm încrederea unii în alţii şi în noi înşine. Să revalorizăm onestitatea, decenţa, munca cinstită şi altruismul. Să reînvăţăm să credem că se poate prin noi înşine, la nivel individual şi naţional, să aşteptăm mai puţin şi să construim noi înşine mai mult. Să ne bucurăm de ”capra vecinului” veselă şi sănătoasă şi să dăm o mână de ajutor ”vecinului care şi-a pierdut capra”. În esenţă, ne doresc un recurs la valori, pentru că România nu înseamnă ”eu”, ci doar ”noi”.

 

  • Cătălina Olteanu, membră în Colegiul director la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Romania (CNCD)

 
De ce iubeşti România? 
 
Iubesc România pentru că este ţara mea, ţara străbunicilor, a bunicilor şi a părinţilor mei.  Este pământul pe care am păşit pentru prima dată. Aici am învăţat că diferenţa este diversitate, iar aceasta poate fi privită ca o punte de reclădire a unei societăţi divizate. 
 
Iubesc România datorită poveştilor diverse ale oamenilor care ne unesc şi care ne fac mai curajoşi / curajoase.  
 
Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela?
 
Apartenţă. Sunt româncă de etnie romă. 
 
Ce gând bun ai pentru ţară? Ce-i urezi de Ziua ei? 
 
România suntem noi.  Imi doresc ca fiecare cetăţean/cetăţeană să se simtă acasă în ţara lor ţinând cont de etnie, statut, gen, naţionalitate etc. 
 
Tu cum sărbătoreşti ziua de 1 decembrie?
În fiecare an, de 1 Decembrie, imi amintesc de ce am ales să rămân aici, în ţara mea. Am rămas pentru că îmi doresc ca lucrurile să se schimbe în bine pentru toţi cetăţenii acestei ţări. 
 
 Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?
 
Schimbarea pe care ne-o dorim începe cu fiecare dintre noi.
 
 
  • Alin Dinca, Solist Trooper, DJ

 
De ce iubeşti România? 
 
Gândesc, trăiesc, iubesc, visez, cânt în româneşte. Nu vreau să sune patetic, însă chiar iubesc România. Rezonez cu tradiţiile româneşti, cu mâncărurile româneşti, cu mâna de oameni care încă te salută cu zâmbetul pe buze. România este o poveste frumoasă.
 
Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela? 
 
Inima!
 
Ce gând bun ai pentru ţară? Ce-i urezi de Ziua ei?
 
Îi urez să aibă parte de oameni educaţi. De oameni verticali. De oameni care să ştie să aprecieze viaţa. De oameni care să viseze. Îi urez să se facă bine.
 
Tu cum sărbătoreşti ziua de 1 decembrie? 
 
De 1 decembrie îi cer din nou iertare României pentru stadiul în care am reuşit să o aducem. Apoi îi promit că o să facem tot ce ne stă în putinţă să intrăm şi noi în rândul lumii civilizate. Asta fac an de an. Probabil că nu mă mai crede, însă eu chiar sunt sincer în dorinţă mea.
 
Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?
 
Aş vrea să reuşim ca pentru 5 minute să simţim fericire. Să o simţim cu adevărat. Fericirea naşte dependenţă. Dacă o secundă ai simţit fericire, ai să o cauţi apoi toată viaţa. Nu ai să te mai mulţumeşti cu un weekend la mare, cu un grătar pe malul apei, cu un concert făcut de revelion de primărie, sau cu nişte seri petrecute în centrul vechi la bere. Aş vrea ca oamenii să nu se mai mulţumească cu puţin. Să fie conştienţi de valoarea şi de importanţa lor. Să nu mai accepte compromisuri. Să „vâneze” toată viaţa fericirea! 
 
  • Marian Staş, Facilitator procese de leadership educaţional  

De ce iubeşti România?
 
De ce o iubesc: din resoturi de destin - este Patria mea. punct
 
Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela?
 
Ţară de infarct - for better or for worse. 
 
Ce gând bun ai pentru ţară? Ce-i urezi de Ziua ei?
 
Îi urez să-şi invingă condiţia păcătoasă de formă fără fond şi să împlinească urgent REUNIFICAREA. 
 
Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?
 
Mi-aş dori mult să fim, pur şi simplu, noi înşine, să ne acceptam aşa cum suntem, cu bunele şi mai puţin bunele noastre - nici fatalişti de dramolete ieftine ("n-am vut noroc pe lume, toţi ne vor răul, drobul de sare gata să ne cadă în cap..."), nici împăunaţi ieftin, ridicol ("ca românul nu-i nimeni pe lume!..."), îmbătându-ne meschin cu şi proiectându-ne în meritele românilor care au făcut performanţă autentică, exclusiv prin efortul lor  propriu (nadia, halep, david popovici etc.).
 
Ca să se uite ei înşişi în proprii lor ochi şi să nu le crape obrazul de ruşine, românii au de împlinit Proiectul de Ţară adevărat: Chişinău - Bucureşti, două inimi româneşti - RE-U-NI-FI-CA-REA - nici mai mut, nici mai puţin. 
 
  • Bogdan Hrib, Lector SNSPA, Scriitor şi Editor Tritonic

 
De ce iubeşti România?
 
Nu poţi să explici o iubire, fie că e pentru un om sau o ţară. Şi nu ar trebui explicată. O ai sau nu o ai. Eu o am.
 
 Dacă ar fi să o defineşti într-un cuvânt, care ar fi acela?
 
Supravieţuitoare.
 
Ce gând bun ai pentru ţară?
 
Încredere şi speranţă.
 
Ce-i urezi de Ziua ei?
 
O rog să aibă înţelegere şi răbdare cu oamenii ei… Şi îi mulţumesc pentru asta.
 
 Tu cum sărbătoreşti ziua de 1 decembrie?
 
Voi scrie şi voi citi cu pasiune.
 
Ce mesaj ai transmite celorlalţi români şi românce?
 
Toleranţă şi solidaritate, bucurii mici cu oameni dragi împrejur, multă speranţă… 
 
---------

Poate, dincolo de fanfare militare, zbor de avioane şi drapeluri fluturate, este bine să ne gândim la NOI şi la ţara noastră, aşa cum este, la ce facem noi pentru ea şi ce face ea pentru noi. Tu de ce iubeşti România? 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici