DE CE IUBIM ROMÂNIA - Olandezul Johan: Parcul IOR e o minune, mai frumos decat parcul central din Amsterdam

Plictisit de Olanda, pe care o caracterizează ca fiind supraorganizata şi previzibila, o ţară care a ajuns să se concentreze pe formă, şi nu pe fond, Johan Bouman, în vârstă de 34 de ani, a decis să se mute în România, în 2008. Locuieşte în cartierul Titan din Bucureşti de mai bine de patru ani, alături de soţia sa, Ana Maria, şi fetiţa lor. Lucrează ca traducător pentru firme internaţionale, companii farmaceutice şi Parlamentul European. Pentru că se gândeşte că la un moment dat s-ar putea plictisi de traduceri, s-a înscris la Facultatea de Drept.

De ce ar da cineva o viaţă în Olanda pentru una în România? Johan spune că ar fi plecat oricum din ţara sa natală, iar dacă nu se întâmpla să o cunoască pe soţia sa, ar fi ales probabil Germania sau Statele Unite.

"Olanda este supraorganizată. Oamenii discutau amănunte şi erau foarte serioşi, iar mie mi se păreau neimportante problemele lor. M-am plictisit de previzibilitate, de faptul că totul este riidizat şi are o procedură prestabilită. Olandezii au rezolvat problemele de bază şi sunt atenţi numai la chestii de procedură, nu mai ştiu ce înseamnă o problemă adevărată", spune Johan.

Şi totuşi, de ce România?

Prima vizită, prima întâlnire cu mica corupţie. În noiembrie 2002, Johan avea primul contact cu oraşul în care urma să se mute şase ani mai târziu. Era un frig bun, sănătos, uscat, nu umed ca în Olanda. După ce a admirat metroul şi Dâmboviţa, a intrat "într-o scenă de război": Grozăveşti. "Toate clădirile stăteau să cadă", îşi aminteşte Johan, care nu a mai fost curios să vadă dacă, între timp, lucrurile s-au schimbat.

"Am intrat, a venit un paznic. Ana Maria (soţia sa -n.r.) nu a scăpat de el până nu i-a dat o sticlă de vin, pentru că oficial nu ai voie cu musafiri în cămin, peste noapte. Ana Maria susţine că a văzut că eram străin şi a profitat de ocazie. Pentru mine a fost ceva exotic. Impresia asta de exotism şi de mirare zilnică a rămas şi acum. Mă aşteptam să fiu dezamăgit într-un fel, pentru că odată ce te muţi, senzaţia asta dispare. Mai vorbim peste zece ani, dar deocamdată rămân străinul mirat. Şi îmi place."

Citeşte mai multe despre olandezul Johan pe www.gandul.info