De ce nu sunt de acord cu Adrian Sârbu. Câteva observaţii despre protocoalele SRI

Asistăm pe zi ce trece la spectacolul dinamitării României, al capitulării rând pe rând a instituţiilor care îşi au rostul lor constituţional într-o democraţie: Cetăţean, Parlament, Preşedinţie, Guvern, Justiţie şi, de ce nu, alte instituţii abilitate ale statului, că tot este o sintagmă des folosită în această perioadă. Totul printr-o complicitate, scoasă acum la lumină, a tuturor actorilor, complicitate care acum a declanşat efectul de domino.

Faptul că nu vorbeşti despre anumite lucruri, că te faci că nu le vezi, că le accepţi pur şi simplu ca şi cum ar fi normale - iar noi am manifestat în istoria noastră recentă psihoza ca mod de viaţă - nu înseamnă că acestea nu există şi, mai mult, în ultimă instanţă, nu se vor întoarce împotriva noastră.

Serviciul Român de informaţii nu ar fi ajuns să aibă atâta putere în România fără sprijinul nemijlocit al clasei politice, de la un cap la altul, de după Revoluţie până astăzi.

Nu mai e niciun dubiu că, după 22 decembrie 1989, cei care au preluat puterea, venind din eşaloanele doi-trei ale sistemului nu au avut niciun interes de a renunţa la beneficiile colaborării cu Securitatea, cum nu ar trebui nici să ne facem iluzii că, peste noapte, oamenii care îi priveau pe securişti cu respect şi chiar cu invidie şi-au schimbat punctul de vedere despre această breaslă.

În interesul lor perfid, politicienii au dat putere SRI începând cu cel mai înalt nivel. CSAT, instituţie condusă de preşedintele României care, potrivit legii fundamentale, veghează la respectarea acesteia şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, a sfidat toate legile şi a oferit Serviciului posibilitatea de a exercita atribuţii care încalcă flagrant principiile constituţionale. De la hotărârea CSAT nr.0068/2002 prin care a fost desemnat ca autoritate naţională, în domeniul realizării interceptărilor, SRI şi-a început cariera de organ de urmărire penală cu largul concurs al politicienilor.

Mi-aduc aminte de dezbaterile din parlament pentru noul Cod de procedură penală, când în prezenţa ministrului Justiţiei la acea vreme, Monica Macovei, parlamentarii aveau o dilemă la articolul privind punerea în executare a mandatului de interceptare, dacă să scrie în lege SRI sau nu. Niciun moment cineva nu şi-a pus problema că doar procurorul sau alte organe judiciare pot dispune acest lucru, dilema fiind că, dacă scriu SRI, o să le sară toată lumea în cap. În final, toată lumea a fost de acord că, de vreme ce SRI este singura autoritate de interceptare, cum decisese CSAT, pot să pună în lege doar sintagma „alte organe specializate ale statului”. Vreme de 10 ani, absolut nimănui nu i s-a părut nimic în neregulă, până când, în 2016, Curtea Constituţională a invalidat articolul ca fiind contrar legii fundamentale şi conferind un statut ilegal SRI.

Cu hotărârea CSAT în mână - CSAT care organizează şi coordonează activitatea Serviciului - SRI a jucat pe tot terenul, transformându-se în „Dumnezeul puterii din România”, cum plastic a spus fostul preşedinte Traian Băsescu, într-un interviu acordat Gândul, în 2016. „Au dobândit atâta informaţie şi atâta putere, iar puterea excesivă te deformează. Când ştii tot despre orice politician, când ştii tot despre orice judecător, când ştii tot despre orice procuror - mă refer la SRI, clar - şi pe urmă începi să transferi informaţia, selectiv, către un DNA care a devenit o măciucă care execută...", asumându-şi, tardiv, greşeala de a fi menţinut în funcţie în SRI oameni lăsaţi de Iliescu pentru că „deveniseră cei mai buni informatori despre ceea ce e în sistem”. Mai evident de atât colaborarea toxică nu poate fi deconspirată.

Însă interesul nu a fost doar la nivelul preşedintelui, ci şi al celorlalţi potentaţi politici ai momentului. Şefi de partide parlamentare, ai căror senatori şi deputaţi trebuiau să exercite, prin Comisia SRI, controlul civil asupra Serviciului erau interesaţi de negocierea directă a propriilor interese cu conducerea acestuia. Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a declarat recent într-un interviu pentru Gândul, cum la sindrofiile SRI era „tot statul”. La fel, fostul premier, Victor Ponta, a afirmat de curând cum a aflat că lui Liviu Dragnea i se pregătea un flagrant şi au mers împreună la K2 să discute situaţia cu şefii SRI. Deci nu au dat fuga la un avocat, ci au mers la SRI unde era tot statul, unde politicieni, judecători, procurori îşi negociau dosarele.

Un coleg m-a întrebat astăzi de ce mă preocupă atât subiectul protocoalelor şi de ce nu scriu despre oamenii care mor cu zile în spitalele care arată jalnic, care nu au medicamente uzuale? Probabil că nu l-am convins explicându-i că acest lucru este o consecinţă a corupţiei negociate la cel mai înalt nivel, că dosarele au fost scoase de la sertar când a fost momentul, când cineva dădea semne că vrea mai mult decât i se permite. Lista de exemple este lungă, de aceea aş aminti doar despre celebrul dosar Belina în care e implicat Liviu Dragnea. Gândul a scris pe 1 decembrie 2013 despre această afacere (AICI) şi despre toate încrengăturile sale. Repet pe 1 decembrie 2013. La DNA, dosarul a explodat abia patru ani mai târziu, pe 22 septembrie 2017. Şefa Direcţiei, Laura Codruţa Kovesi, a explicat că s-a autosesizat dintr-un material de presă apărut atunci. Greu de crezut că cei din DNA nu citeau presa în 2013. Din câte ştiu o citeau destul de atent. 

CITEŞTE CONTINUAREA AICI