De ce şi-ar dori străinii să vină să lucreze în România? Poveştile imigranţilor care trăiesc "visul românesc"
Peste 2200 de străini au obţinut anul trecut autorizaţii de muncă în România pentru posturi precum guvernantă (186 în 2010), fotbalist profesionist (145) sau lucrător în salubrizare (98), cei mai mulţi dintre ei fiind veniţi din Turcia, China sau Republica Moldova, potrivit datelor furnizate de Oficiul Român pentru Imigranţi.
De ce şi-ar dori străinii să vină să lucreze în România? Poveştile imigranţilor care trăiesc "visul românesc" (Imagine: Mediafax Foto)
Anul trecut, Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că a angajat o bonă filipineză pentru a avea grijă de fetiţa sa. Victor Ponta, Ana Maria Prodan, Ion Ion Ţiriac, Dana Războiu sau Silviu Prigoană sunt doar câţiva dintre cei care şi-au angajat bone sau menajere filipineze. În primul semestru din 2010, numărul românilor care îşi doreau o bonă din Filipine a crescut cu 40%. Faţă de 2009, numărul de autorizaţii de muncă emise pentru posturi de guvernante s-a triplat (186, faţă de 61 în 2009). Totodată, în 2010 s-au emis 167 de autorizaţii de muncă pentru imigranţii din Filipine.
În total, la noi în ţară sunt în jur de 60.000 de imigranţi, cei mai mulţi dintre ei având rezidenţă temporară (aproape 50.000). Dintre aceştia, majoritatea sunt căsătoriţi cu români, au venit la studii sau sunt agajaţi ai unor companii româneşti. Cei mai mulţi străini care beneficiază de viză de şedere permanentă sunt chinezii (2.360), turcii (1.864) şi sirienii (993).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Povestea congolezului Lema: "În România faci muncă necalificată"
Unul dintre cei 60.000 de imigranţi stabiliţi în România este Aime Lema, din Congo, venit aici în urmă cu 20 de ani. "Pentru business contează performanţa", susţine Lema. Bărbatul se consideră norocos pentru că a avut parte de un patron înţelegător care i-a văzut potenţialul şi a insistat să-i facă rost de o autorizaţie de muncă. Astăzi Lema este proprietar al unei firme de construcţii, dar n-a uitat de unde a plecat. Spune că cel mai mare handicap al străinilor este faptul că nu au diplome sau acestea nu sunt recunoscute.
Citeşte mai multe despre poveştile imigranţilor care trăiesc visul românesc pe www.gandul.info
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO