- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.06.2017, 12:42)
- Liviu Dadacus
Video DECLARAŢIA ZILEI De la Boc la Grindeanu, mesaj de empatie: Are de gestionat o situaţie grea
Fostul premier PDL Emil Boc a declarat, miercuri, că nu ar vrea să fie în locul actualului premier Sorin Grindeanu, care are de gestionat o situaţie grea, el arătând că este convins că PSD are resurse politice pentru a identifica o soluţie pentru „stabilitatea României".
Întrebat cum vede situaţia din PSD şi ce ar face în locul lui Grindeanu, Boc a răspuns: „Nu aş vrea să fiu în locul lui (...)Nu ştiu, chiar nu ştiu foarte bine realitatea din PSD, dar nu aş vrea să fiu în locul domnului Gridneanu, care are o situaţie grea de gestionat”.
„Dar sunt convins că PSD are resursele politice să găsească o soluţie în primul rând pentu stabilitatea României. Care va fi, vom vedea”, a adăugat Boc.
El a arătat că priveşte lucrurile „mai detaşat şi cu un fel de deja vu”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Anunţ major pentru poliţişti. Plata muncii prestate în zilele libere şi sărbători legale revine. Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern
-
Ciolacu: Dacă USR vrea să intre la guvernare, să câştige alegerile; alegeri sunt peste 4 ani
-
Diaconescu a dezminţit cerinţele Rusiei de la Riad, de retragere a SUA din România
„În toate Guvernele apar momente de criză. Să credeţi că nu am trecut şi noi prin momente de criză? Noi le-am dezbătut mai mult în familie decât în faţa presei şi în dezbateri publice. Ce credeţi, că mie nu mi s-a cerut demisia? Credeţi că am fost un premier căruia să nu i se ceară demisia? Ştiţi bine, numai cele 10-11 moţiuni de cenzură sunt un exemplu...”, a mai spus Boc.
PSD ia în calcul retragerea sprijinului politic acordat Guvernului Grindeanu, potrivit unor surse politice, o întâlnire a conducerii formaţiunii în care să se tranşeze asupra schimbării integrale a Cabinetului sau doar a remanierii fiind programată pentru marţi după-amiază.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe