"De la vis la Realitate: Povestea românului care schimbă mentalităţi"

Într-o lume unde fiecare gest contează, există eroi neaşteptaţi care ne arată că schimbarea începe cu noi. Este cazul unui român care nu doar că vorbeşte despre problemele de mediu, dar le şi rezolvă cu propriile mâini. Aşa a început o întreagă mişcare acum 8 ani, în 2018, care are ca scop schimbarea de mentalităţi în viaţa de zi cu zi în obiceiurile pe care le avem în familie, la locul de muncă în raport cu mediul în care trăim. În spiritul Zilei Nationale a Ecologizarii, marcată în calendarele sociale, a încercat să o aducă în plan concret, în prima celulă a societăţii, cei din jurul nostru (familie, prieteni, colegi). De atunci, în fiecare an, echipa pe care o coordonează, Artistic Dent, împreună cu familiile şi copiii, are o acţiune, ca o sărbătoare în cinstea şi pentru mediu (plantări de copaci, ecologizare).

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului "De la vis la Realitate: Povestea românului care schimbă mentalităţi"

"De la vis la Realitate: Povestea românului care schimbă mentalităţi"

Cu o dârzenie de fier, Sorin Găgeanu a decis să fie schimbarea pe care şi-o doreşte în ţară. Nu este doar vorba despre a ridica gunoaie, ci şi despre a planta sute de puieţi de copaci, creând astfel perdele forestiere care să protejeze oamenii de capriciile vremii. Este un gest simplu, dar cu un impact uriaş asupra mediului înconjurător şi implicit asupra vieţilor noastre.

Călătoriile sale peste hotare şi cursele internaţionale pe bicicletă au lăsat o amprentă puternică asupra lui, observând cum europenii se raportează la ce e în jurul lor. Mediul extern devine casa lor! Acest impact a dat tonul unei filozofii de viaţă, pe cât de simple pe atât de sănătoase: "Eu fac casa mea în jurul meu!", acum grupul de oameni strânşi în acţiune a devenit şi mai mare. A fost doar începutul, pentru că de atunci, Sorin Găgeanu nu s-a mai oprit.

Dar ce îl motivează pe acest om remarcabil? "Eu pot să fac ceva, Eu pot să schimb ceva!" sunt cuvintele care îl ghidează zi de zi. Şi nu este doar un slogan, este o filozofie de viaţă pe care o pune în practică de fiecare dată când are ocazia. Fie că este vorba despre a îmbunătăţi experienţa pacienţilor săi sau despre a curăţa pădurile şi străzile, Găgeanu este un om al acţiunii.

Şi nu credeţi că este doar un hobby de weekend. Nu, Sorin Găgeanu ia acest angajament foarte în serios. În cabinetul său, veţi găsi nu doar un medic pasionat de stomatologie, ci şi un om care crede cu tărie în calitate şi integritate. Înconjurat de citate motivaţionale şi o atmosferă caldă, el îşi împărtăşeşte valorile nu doar cu pacienţii, ci şi cu întreaga comunitate.

Un alt aspect impresionant al iniţiativei sale este acela de a implica şi pe cei mici în acest demers. Impactul pe care îl are asupra educaţiei lor când, de mici, învaţă despre importanţa protejării mediului este foarte mare. Este o lecţie de viaţă pe care nu o vor uita niciodată, clădindu-le caracterele.

Şi dacă vă întrebaţi cum poate un singur om să facă o diferenţă atât de mare, ei bine, este simplu. Găgeanu crede în puterea exemplului. El este convins că dacă fiecare dintre noi ar face un mic gest pentru comunitate, România s-ar transforma într-o ţară de care am fi cu toţii mândri.

El îşi doreşte să creeze o reţea de super-profesionişti din domeniul sănătăţii şi al simţului civic, oameni cu valori şi expertiză, care să fie repere în profesia lor. Este o viziune ambiţioasă, dar dacă cineva poate să o realizeze, acel cineva este Sorin Găgeanu.

La 15 ani de la infiintarea cabinetului, acest moment aniversar marcheaza deschiderea unor noi perspective prin Artistic Dent Fest, un program complex de evenimente profesionale si stiintifice, construit pe o filozofie centrata pe educatie, empatie si grija fata de comunitate. Saptamana aniversara va include workshop-uri dedicate medicilor şi tehnicienilor dentari, axate pe practica si excelenta in domeniul implanturilor dentare ceramice.

Anul acesta, 21 septembrie 2024, ziua acţiunilor civice şi sociale a fost dedicată ecologizării  şi a reprezentat începutul întregului program Artistic Dent  Fest,  menit să fie piatra de temelie pentru noile etape de dezvoltare ale Artist Dent.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici