Oamenii nu-şi mai cumpără de îmbrăcat, dar îşi cumpără mobilier. O cercetare realizată de CBRE evidenţiază faptul că în întreaga lume, se vând mai puţine rochii şi accesorii de petrecere, şi mai multe articole şi decoraţiuni pentru casă. Şi asta din cauza pandemiei de Covid-19 unde evenimentele au fost mai puţine, iar oamenii au stat mult mai mult în casă.
CARMEN RAVON – Head of Retail and Land, Omnichannel Real Estate Solutions în cadrul CBRE România: Banii au fost investiţi mai mult pe segmentul de decoraţiuni pentru casă, mobilier, canapele pentru citit, mese şi pentru lucru şi scaune speciale pentru a putea lucra de acasă, şi tot ce înseamnă îmbunătăţirea stilului de viaţă de acasă.
Vânzările crescute ale magazinelor de home&deco se reflectă şi în volumul spaţiilor logistice închiriate şi în perioada lor de închiriere.
CARMEN RAVON – Head of Retail and Land, Omnichannel Real Estate Solutions în cadrul CBRE România: Dacă anul trecut aveam undeva la 40.000 de metri pătraţi de depozite pentru home and deco, numai anul acesta avem din două tranzacţii aproximativ 100.000 de metri pătraţi.
Cosmina Ezer lucrează de acasă de la începutul pandemiei. Ea a investit anul acesta în articolele pentru casă, mai mult decât în ceilalţi ani.
COSMINA EZER: Anul acesta am ales să investesc mai mulţi bani în electrocasnice. În tot ce înseamnă casă. Covoare, perdele. Am înfrumuseţat ca să zic aşa casa mai mult decât în ceilalţi ani pentru că îmi petrec mai mult timp în casă şi atunci am vrut cumva să fie ceva nou, ceva frumos.
Sabina Popa se ocupă cu decoraţiuni pentru camera celor mici, şi îţi spune că în perioada pandemiei, părinţii au scos din buzunar mai mulţi bani în timpul pandemiei.
SABINA POPA – patron Miaki: Lumea s-a axat într-adevăr foarte tare pe decoratul caselor, copiii au fost foarte afectaţi de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă (tăiat) şi atunci a fost foarte important să ca mediul în care ei îşi petreceau atât de mult timp, să fie unul prietenos, să fie cald, să fie primitor şi să le facă plăcere să-şi petreacă timpul acasă şi în camerele lor.