Explozii produse în Kiev / Autorităţile afirmă că Rusia a lansat atacuri cu rachete

Publicat: 28 04. 2022, 21:55
Actualizat: 28 04. 2022, 21:57

Conform agenţiei Reuters şi posturilor de televiziune BBC News şi CNN, au avut loc cel puţin două explozii de amploare, joi seară, la câţiva kilometri de centrul oraşului Kiev.

Exploziile s-au produs la finalul întâlnirii secretarului general ONU, Antonio Guterres, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că Rusia a lansat două rachete în districtul Şevcenkivski din Kiev. „Inamicul a atacat Kievul, au fost două atacuri în Şevcenkivski. Toate serviciile sunt funcţionale. Informaţiile despre victime sunt în curs de clarificare”, a declarat Vitali Kliciko, citat de agenţia Ukrinform. Alţi oficiali ucraineni afirmă că una dintre rachete a lovit un imobil rezidenţial şi că sunt victime.

Informaţiile despre cauzele exploziilor nu pot fi verificate din surse independente, conform BBC News.