Decebal de la Dunăre. Povestea neştiută a celei mai înalte sculpturi în munte din Europa | FOTO

Nu este om care să ajungă în zona Cazanelor Dunării şi să nu vrea să vadă Chipul lui Decebal din stâncă. Cea mai înaltă sculptură făcută în munte din Europa atrage şi azi zeci de mii de turişti. Oamenii vin, îşi fac poze şi pleacă. Puţin ştiu însă că obiectivul este departe de a fi terminat.

Urmărește
21007 afișări
Imaginea articolului Decebal de la Dunăre. Povestea neştiută a celei mai înalte sculpturi în munte din Europa | FOTO

Decebal de la Dunăre. Povestea neştiută a celei mai înalte sculpturi în munte din Europa

Astăzi, de la o distanţă mică, de pe barcă, se poate observa că nasul statuii, care risca să cadă din cauza blocului de piatră ce s-a desprins, este de altă nuanţă, fiind făcut din armătură de fier şi ciment. Lucrările au fost stopate odată cu decesul finanţatorului, în anul 2004.

“Lipseşte cuşma, căciula, partea de sus, pe cap, pometele, pe partea stângă şi urechile probabil şi o barbă care nu a fost finalizată, din cauza lucrărilor s-a desprins, fiind reconstitută cu ciment. Este în stare de conservare, din 2004 nu au trecut decât 14 ani, nu s-a erodat aşa de mult. Este principalul punct de atracţie al zonei, a dus la dezvoltarea turismului foarte mult şi oamenii sunt surprinşi, uimiţi de lucrare şi de frumuseţea locurilor. (…) Ar fi ideal să existe o instalaţie de iluminat la Chipul lui Decebal. Ea a existat la început, a fost ceva provizoriu, la intervenţia Consiliului Judeţean s-a tras o linie de curent până la Chipul lui Decebal, rămânând ca în viitor să se facă o iluminare arhitecturală”, spune Alin Subţire, antreprenor recunoscut în turismul local.

Estimările făcute de reprezentanţii Parcului Natural Porţile de Fier arată că numai anul trecut în jur de 50.000- 56.000 de turişti au ajuns în zonă.

Ioan Ciuru este primar din anul 2000 în comuna Eşelnia şi spune că nu există un punct turistic mai important în zonă. Cu toate acestea recunoaşte că încă mai sunt probleme de rezolvat.

“Am discutat şi cu oameni din Ungaria şi spuneau «domne, ceea ce ştim noi despre zona dumneavoastră ştim că acolo aveţi Chipul lui Decebal». Vă daţi seama ce trăire am avut noi, cei din zonă, auzind asemenea lucruri despre Chipul lui Decebal. Înseamnă pentru noi foarte mult..Sunt sute, mii de oameni care vin acolo zilnic, pozează, se plimbă cu bărcile, că s-a dezvoltat foarte mult şi turismul acvatic. Lucrarea nu este finalizată, din păcate, a murit Drăgan şi lucrarea a rămas suspendată. Este în curs de realizare un sistem de iluminat, suntem în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Asociaţia Generalului Ştefan Guşă, dorim să realizăm iluminatul pe timp de noapte, ca să poată fi vizitat şi noaptea Chipul lui Decebal. Ştiu că a rămas în sarcina Consiliului Judeţean Mehedinţi, prin acel parteneriat, să poată contacta Fundaţia General Ştefan Guşă, să putem realiza acest obiectiv până la capăt”, a spus Ioan Ciuru, primarul comunei Eşelniţa, judeţul Mehedinţi.

Autorităţile dau însă din umeri în privinţa unor intervenţii privind iluminatul şi spun că totul depinde de asociaţia care şi are proprietatea pe stânca respectivă.

”Adevărul cam ăsta este, pentru că ne-am blocat în ceea ce priveşte încheierea parteneriatului cu această asociaţie, Fundaţia Ştefan Guşă. Patrimoniul Fundaţiei Drăgan, după ce a murit Iosif Constantin Drăgan, din ce am înţeles şi eu, a fost transferat în Fundaţia General Ştefan Guşă, adică tatăl soţiei lui Constantin Drăgan”, a declarat Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi,.

”La ultima vizită a domnului ministru al Transporturilor, şi dânşii ar fi fost interesaţi să facă direct de pe pod iluminatul, deci este foarte posibil să facă această investiţie, până la urmă. Nu este proprietatea noastră şi nu putem interveni”, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Alexandra Vărzan.

Americanii au inclus chipul lui Decebal din Cazanele Dunării în topul celor mai spectaculoase statui din lume.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici