- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Decizia Curţii Constituţionale blochează toate măsurile asumate de Guvern
Decizia de vineri a Curţii Constituţionale, care respinge articole din legile austerităţii, pune Guvernul în imposibilitatea de a aplica vreuna dintre măsurile prevăzute în respectivele acte normative, întrucât acestea se vor întoarce la Parlament pentru a fi puse în acord cu legea fundamentală.
Decizia Curţii Constituţionale blochează toate măsurile asumate de Guvern (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Articolul 1, litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la "pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale", care prin decizia Curţii vor rămâne practic cu statut de pensii speciale. Potrivit articolului 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%. La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: România şi Europa onorează sacrificiul românilor
Conform articolului 147 alin. 2 din Constituţie, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale". Legea fundamentală nu prevede un termen pentru reexaminarea dispoziţiilor declarate neconstituţionale înainte de promulgarea acestora, aşa cum este cazul celor două legi asupra cărora s-a pronunţat Curtea vineri.
Decizia Curţii Constituţionale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, moment de la care devine general obligatorie. Astfel, de la acel moment Parlamentul trebuie să reanalizeze prevederile. De fapt, Legislativul va lua pentru prima dată în discuţie aceste legi, întrucât iniţial acestea au fost aprobate prin asumarea răspunderii Guvernului.
Pentru ca prevederile declarate neconstituţionale să fie puse în acord cu legea fundamentală, va fi necesară în primul rând convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dar nu obligatorie, întrucât nu există termen pentru renalizarea prevederilor respinse de Curte. Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Oricum, în Parlament cele două legi vor urma procedura legislativă obişnuită, care, în funcţie de mobilizarea puterii şi a opoziţiei, poate dura chiar şi luni de zile. Până atunci, şeful statului nu poate promulga legile, iar Guvernul este în imposibilitatea de a aplica vreo măsură din cele prevăzute în Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi în Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Este vorba, de fapt, despre toate reducerile de salarii, pensii, indemnizaţii şi alte venituri pentru care Executivul şi-a asumat răspunderea.
În aceste condiţii, Guvernul este nevoit să găsească alte soluţii de reducere a cheltuielilor sau să treacă la aşa-zis-ul "plan B".
De altfel, surse guvernamentale au declarat deja pentru MEDIAFAX că Executivul ia în calcul un nou plan de măsuri pentru menţinerea deficitului bugetar în limita ţintei de 6,8% din PIB convenită cu FMI, orientat în principal pe majorări de taxe şi impozite, inclusiv a TVA şi cotei unice de impozitare.
(Material realizat de Ioana Câmpean, ioana@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO