Decizia în dosarul "Mătuşa Tamara", amânată pentru 15 decembrie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 15 decembrie pronunţarea în dosarul "Mătuşa Tamara", în care sunt acuzaţi fostul premier Adrian Năstase, consilierul acestuia Ristea Priboi şi fostul şef al ONPCSB Ioan Melinescu.
Decizia în dosarul "Mătuşa Tamara", amânată pentru 15 decembrie (Imagine: Catalina Filip/Arhiva Mediafax Foto)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 24 noiembrie cercetarea judecătorească în cazul "Mătuşa Tamara", anunţând că în 7 decembrie se va pronunţa asupra acuzelor aduse de către Direcţia Naţională Anticorupţie fostului premier Adrian Năstase, consilierului acestuia Ristea Priboi şi fostului şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu.
Decizia a fost însă amânată pentru 15 decembrie.
Hotărârea din acest proces va fi prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO