Prima pagină » Social » Angajatul Spitalului Piteşti acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate

Angajatul Spitalului Piteşti acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate

Angajatul Spitalului Piteşti acuzat că a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, cercetat în libertate
Laura Petrescu
29 mart. 2020, 15:03, Social

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că angajatul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost pus, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, sub control judiciar pentru 60 de zile.

Angajatul fusese reţinut 24 de ore pentru delapidare, fiind acuzat că a furat măşti, mănuşi sau dezinfectanţi din spital.

Poliţiştii au făcut vineri în acest dosar 4 percheziţii în oraşul Piteşti şi acum verifică dacă produsele furate au fost vândute.

Percheziţiile au avut loc la spital şi la locuinţele a două persoane fizice, potrivit IJP Argeş.

Din cercetări a reieşit că un gestionar al spitalului SJU Piteşti ar fi furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, produsele fiind găsite într-o locuinţă.