Declaraţia de avere a lui Ion Gonţea. Cât de bogat este prefectul judeţului Braşov

Prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, are, împreună cu soţia sa, un hotel în Braşov, o pensiune la Bran, trei case şi trei terenuri, el fiind primar al municipiului Braşov şi preşedinte al Consiliului Judeţean în anii '90.

Urmărește
2087 afișări
Imaginea articolului Declaraţia de avere a lui Ion Gonţea. Cât de bogat este prefectul judeţului Braşov

Ion Gonţea (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Prefectul Ion Gonţea s-a născut în 14 octombrie 1951 în comuna Bran, judeţul Braşov, este căsătorit şi are o fiică.

Ion Gonţea a absolvit, în 1975, Facultatea TCM din cadrul Universităţii Braşov, iar în 1983, Facultatea de Drept Economic - Administrativ, la Sibiu, fiind timp de 11 ani (1998 - 2009) notar public.

El a fost primar al municipiului Braşov în perioada 1991-1992, iar din 1992 până în 1996 a fost preşedinte al Consiliului Judeţean. Din 2009, este prefect al judeţului Braşov.

Gonţea a fost deputat al PD Braşov în legislatura 2004-2008, iar apoi timp de un an a fost consilier judeţean. El a fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Braşov.

Potrivit declaraţiei de avere, Gonţea deţine, împreună cu soţia sa, două terenuri intravilane, în Braşov şi în Zărneşti. De asemenea, el are un teren intravilan de 7.400 de metri pătraţi, la Bran, primit moştenire în anul 2000.

Gonţea are, împreună cu soţia sa, un hotel în Braşov, construit în anul 2009, precum şi o pensiune în Bran, ridicată în 2002.

Prefectul mai deţine trei case de locuit, una în Braşov, construită în 2010, de 220 de metri pătraţi şi două în localitatea Zărneşti.

Conform declaraţiei de avere, Gonţea are două autoturisme Volkswagen, cumpărate în 2002 şi în 2006.

De asemenea, Ion Gonţea are 25 de acţiuni la societatea comercială Metchim SA. El menţionează în declaraţia de avere că a împrumutat cu 750.000 de lei societatea Vila Maria SRL.

Din îndeplinirea funcţiei de prefect, Ion Gonţea a obţinut un venit anual de 77.532 de lei, iar soţia lui, care are un cabinet medical în Braşov, a câştigat 78.340 de lei.

Totodată, din cedarea folosinţei de bunuri imobile şi mobile, Gonţea a obţinut un venit anual de 340.720 de lei, potrivit documentului citat.

Gonţea are trei împrumuturi cu data scadentă 2025, valoarea acestora fiind de 1.480.000 de lei.

Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, şi primarul municipiului, George Scripcaru, sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru corupţie, fapte identificate în cadrul anchetei privindu-l pe fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Ionel Spătaru, afirmă surse judiciare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici