Trei copii şi mama lor au fost răniţi într-un grav accident, după ce două autoturisme şi un tir s-au ciocnit
Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că un bărbat a murit, iar cei trei copii şi soţia sa au fost răniţi în urma impactului dintre două autoturisme şi un tir.
„În accident au fost implicate două autoturisme şi un autotren. Dintre cele cinci victime, toate din aceeaşi maşină, trei sunt copii. Copiii au răni, dar sunt conştienţi şi cooperanţi. Este vorba de un copil de 4 luni, unul de 5 ani şi altul de 10 ani. Aceştia şi mama lor vor fi transportaţi la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medcilor, un bărbat, care a rămas încarcerat, a murit”, a spus Doda.
Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este blocată pe DN 68 A, în zona producerii accidentului.