Video DECLARAŢIA ZILEI Mircea Dinescu, atac la Mircea Ionescu Quintus: Nici când împlineşte 100 de ani porcul nu se preschimbă într-o crizantemă
Poetul Mircea Dinescu a comentat decorarea lui Mircea Ionescu Quintus cu „Steaua României“ de către Preşedintele Klaus Iohannis.
„Luând numai câte un an din viaţa celor pe care i-a băgat în pământ înainte de termen, domnul Ionescu Quintus pare sortit să trăiască 183 de primăveri, căci 183 de note informative conţine dosarul de turnător al preşedintelui de onoare liberal“ a declarat Mircea Dinescu.
„Au murit şi prietenii turnaţi, au murit şi securiştii care i-au anchetat, numai bătrânul ciripitor supravieţuieşte propriilor sale păcate, spre fericirea de-a dreptul oligofrenă a lui Klaus Iohannis, care zilele trecute i-a proptit în piept „Steaua României“ cu grad de ofiţer. Performanţa avocatului, care prin însăşi natura meseriei era menit a-şi salva clienţii de pârnaie, e mirobolantă, căci domnul Quintus mai mult a băgat la mititica decât a scos - lucru atât de bine făcut încât nu l-a lăsat indiferent pe Klaus Iohannis.“


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

