Ministrul Sănătăţii a recunoscut, după apariţia imaginilor cu un pacient care avea larve pe răni, că a luat de trei ori în considerare varianta închiderii Spitalului de Arşi.
“Am luat în considerare închidererea acestui spital de trei ori până acum şi am avut discuţii îndelungi, inclusiv săptămâna trecută. Am avut întâlniri şi cu manageri ai spitalelor care pot prelua pacienţii cu arsuri şi am ajuns în cele din urmă la concluzia că nu putem închide spitalul, aşa că am suspendat activitatea UTS”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Pe lângă posibila relocare a clinicii de Arşi, Voiculescu anunţă şi noi controale. “Nu este posibil ca după şase luni de la Colectiv să nu fi învăţat nimic. Situaţia în care suntem acum este rezultatul lipsei de viziune, al lipsei de acţiune asupra acestui spital. (…)Măsurile pe care le avem în vedere una deja am sugerat-o şi este în fruntea listei mele de priorităţi – este relocarea spitalului, măsuri intermediare sunt o mulţime- inspecţii, controale, amenzi, şi sigur ajutorarea spitalului cu orice fel de investiţie este nevoie”.
Întrebat ce s-ar întâmpla cu victimele în cazul unei explozii, Voiculescu a declarat “le-am duce în străinătate. Secţia de Arşi de la Floreasca are toate cele 6 paturi ocupate. Nu avem capacitatea dacă vin 5 pacienţi în plus, e o problemă gravă, inacceptabil ca ţară”.
Reprezentanţii DSP Bucureşti s-au deplasat joi dimineaţa la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a verifica situaţia în urma publicării, pe site-ul tolo.ro, a imaginilor cu un pacient pe rănile căruia se aflau larve.
Pacientul în cauză a decedat, anunţă aceeaşi sursă, care mai precizează că autorul înregistrării este un medic ce a insistat ca filmul să fie făcut public.
„Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm aşa ceva, pacienţii şi noi, cei care ştim?!”, se întreabă medicul, citat de tolo.ro.
Citeşte şi: Reacţii în lanţ ale instituţiilor după morţile suspecte de la Spitalul de Arşi. După Ministerul Sănătăţii şi Parchet, şi Avocatul Poporului deschide o anchetă proprie
Citeşte şi: 21 de copii au ajuns în centre de plasament în cazul de sclavie din Argeş / Primarul din Berevoeşti susţine că nu ştia de cei 40 de sclavi din localitate – VIDEO
Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii ia în calcul relocarea Spitalului de Arşi / A fost deschis dosar de moarte suspectă în cazul pacientului pe care se aflau larve