Prima pagină » Social » Decolările de pe Aeroportul Otopeni, întârziate cu maxim 30 de minute

Decolările de pe Aeroportul Otopeni, întârziate cu maxim 30 de minute

Aeronavele decolează de pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de maximum 30 de minute, din cauza procedurii de degivrare care se face în condiţii de iarnă, dar nicio cursă nu este anulată din cauza ninsorii, a declarat, joi dimineaţă, pentru MEDIAFAX, Valentin Iordache.
Decolările de pe Aeroportul Otopeni, întârziate cu maxim 30 de minute
11 mart. 2010, 11:08, Social

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache, a precizat că traficul pe aeroport se desfăşoară normal, căile de rulare sunt deszăpezite, dar se înregistrează întârzieri de maximum 30 de minute la decolare, pentru că aeronavele sunt degivrate (curătate – n.r.) numai după ce pasagerii au fost îmbarcaţi, această acţiune neputându-se face înainte.

Bucureştiul şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea sunt sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt până joi, la ora 20.00.

Potrivit atenţionării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de miercuri, ora 22.00 şi până joi, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură va ninge, vântul va avea intensificări viscolind temporar ninsoarea şi se va depune strat nou de zăpadă. În Dobrogea, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi vor fi condiţii de polei.