- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.07.2024, 20:20)
- Cosmin Pirv
Defrişările de pe Valea Oltului, pentru viitoarea autostradă, au ajuns la 40%
A fost defrişată până joi, în a zecea zi a lucrărilor, aproape 40% din suprafaţa de 10 hectare de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi de pe Valea Oltului, a anunţat CNAIR.
Urmărește
3595 afișări
Defrişările de pe Valea Oltului, pentru viitoarea autostradă, au ajuns la 40%
„Până astăzi (ziua a 10-a) a fost defrişată aproape 40% din suprafaţa de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi. Deşi şi a plouat şi astăzi, constructorul a continuat lucrările pe tot parcursul zilei şi a informat că la sfârşitul săptămânii acesteia va aduce alpinişti specializaţi pentru curăţarea versantului”, a transmis joi seara compania.
Aceasta anunţă că antreprenorul turc a suplimentat deja echipele responsabile cu siguranţa circulaţiei pentru a putea interveni rapid în cazul în care apar situaţii de risc în perioada în care traficul rutier este deschis, între orele 20.00 şi 6.00.
„Aceste măsuri fac parte din obligaţiile antreprenorului care trebuie să acţioneze astfel încât să fie evitată producerea unor evenimente periculoase pentru deplasarea pe DN7. Pe zonele de risc unde au fost finalizate drumurile tehnologice de pe versant şi pot ajunge pe partea carosabilă resturi vegetale sau arocamente, antreprenorul montează parapete din beton. În cazul în care va exista riscul unor căderi de pietre, mase de pământ sau material lemnos pe carosabil, traficul rutier se va închide, iar echipele antreprenorului vor interveni pentru pentru îndepărtarea acestora în cel mai scurt timp posibil”, arată CNAIR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe