Delegaţia FMI ar putea reveni în România dacă memorandumul va fi modificat

Reprezentanţii sindicatelor spun că dacă memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional va fi modificat în urma analizei din Consiliul Economic şi Social (CES), echipa de negociere a FMI va trebui rechemată în România.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Delegaţia FMI ar putea reveni în România dacă memorandumul va fi modificat

Delegaţia FMI ar putea reveni în România dacă memorandumul va fi modificat (Imagine: Mediafax Foto)

Sindicaliştii au catalogat întâlnirea de marţi, de la Parlament, ca fiind mai dură ca cea de la Palatul Cotroceni, dar s-au declarat mulţumiţi de faptul că au reuşit să convingă autorităţile să nu aprobe în Guvern memorandumul cu FMI înainte de obţinerea avizului de la CES, acest lucru reprezentând o premieră.

Preşedintele CNSLR - Frăţia, Marius Petcu, a declarat că preşedintele Train Băsescu a acceptat acest lucru deoarece a considerat că întâlnirea de la Palatul Parlamentului ar fi una informală, şi nu una instituţională.

"Preşedintele a considerat că întâlnirea nu este instituţională şi că este obligatoriu avizul CES-ului. Este prima oară când avem în faţă un asemenea acord", a spus Petcu.

El a adăugat că sindicatele i-au reconfirmat preşedintelui că mişcarea sindicală preia starea de nemulţumire a oamenilor şi că protestele vor continua, Traian Băsescu afirmând că îşi asumă această situaţie şi consideră justificate protestele.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat la finalul discuţiilor că este prima oară când au acces la un astfel de document, referindu-se la memorandumul cu FMI, precizând că obiectivul sindicatelor este să completeze documentul întrucât sunt zone întregi care au rămas neacoperite. În acest sens, Costin s-a referit la combaterea evaziunii fiscale, tratament unitar în piaţa muncii şi inspecţia muncii.

Liderul BNS a precizat că după analiza din CES documentul poate rămâne neschimbat sau FMI va fi rechemat pentru a negocia modificările făcute.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu a acuzat sindicatele că fac jocuri politice, Costin a spus că toate jocurile pe care le face sunt pentru oamenii pe care îi reprezintă.

De asemenea, el a precizat că lipsa partidelor din opoziţie la discuţia de la Palatul Parlamentului este "o eroare", deoarece în astfel de momente întotdeauna trebuie găsită o soluţie optimă din punct de vedere economic, politic şi social.

"Discuţiile, chiar dacă uneori au depăşit un anumit nivel de decibeli, până la urmă au revenit la un ton normal", a spus Costin.

Liderul BNS a adăugat că până la sfârşitul săptămânii sindicatele vor lucra intens pentru a avea acces la cifre şi indicatori economici, astfel încât să îşi poată formula o poziţie corectă.

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, marţi, că vineri a fost convocat Consiliul Economic şi Social pentru a reanaliza memorandumul dintre Guvern şi FMI şi a propune modificările la acest document.

Hossu a spus că preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să nu valideze scrisoarea de acord cu FMI până când nu se obţine aprobarea CES.

"Vineri, la ora 10.00 a fost convocat CES, care să reanalizeze scrisoarea şi să propună modificări", a mai spus Hossu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, întrebat dacă poate fi modificat memorandumul dintre Guvern şi FMI, că "oricând se poate relua negocierea".

Discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au durat trei ore şi jumătate, şeful statului arătând că sindicatele şi patronatele trebuie să discute în CES despre acest acord.

În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.

O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. În urma acestei revizuiri Consiliul Director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranşă din acord, în sumă de aproape 900 milioane euro.

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea tranşe a acordului cu România la finele lunii iunie, dacă Guvernul va lua până atunci măsurile la care s-a angajat, în caz contrar data urmând să fie amânată cu câteva săptămâni.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici