Prima pagină » Social » Un bărbat de 36 de ani, arestat după ce ar fi agresat sexual o fetiţă de şase ani, în Bucureşti

Un bărbat de 36 de ani, arestat după ce ar fi agresat sexual o fetiţă de şase ani, în Bucureşti

Un bărbat de 36 de ani a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o fetiţă de 6 ani, în Sectorul 5 al Capitalei.
Un bărbat de 36 de ani, arestat după ce ar fi agresat sexual o fetiţă de şase ani, în Bucureşti
Cosmin Pirv
04 aug. 2022, 12:18, Social

Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii au reţinut miercuri un bărbat de 36 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

Cercetările au început în 21 iulie, când o femeie a reclamat, prin apel la 112, că fiica sa în vârstă de 6 ani a fost agresată sexual de un vecin.

Poliţiştii au depistat la faţa locului un bărbat de 36 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Miercuri, bărbatul a fost dus la audieri, apoi a fost reţinut, iar ulterior instanţa a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.