Prima pagină » Social » Demisie cu condiţii la DSP Dolj. Motivul invocat de Ludmila Prunariu, directoarea care a cerut să fie retrogradată

Demisie cu condiţii la DSP Dolj. Motivul invocat de Ludmila Prunariu, directoarea care a cerut să fie retrogradată

Demisie cu condiţii la DSP Dolj. Motivul invocat de Ludmila Prunariu, directoarea care a cerut să fie retrogradată
Luiza Paraschiv
15 apr. 2020, 20:30, Social

În plină epidemie de coronavirus, directorul executiv al DSP Dolj, Ludmila Prunariu a cerut să fie schimbată din funcţie pentru că e prea obosită. Dar a pus şi condiţii. A vrut un post nou, cel de director adjunct al instituţiei.

Ludmila Prunariu, director adjunct DSP Dolj: „Lucrez în Direcţia de Sănătate Publică de 30 de ani şi sunt calificată să fac acest lucru, mai ales că şi acest post l-am câştigat prin concurs în anul 2012.”

Mutarea vine după ce DSP Dolj au apărut mari probleme. Angajaţii sunt cercetaţi de procurori în patru dosare penale după ce au fost acuzaţi de oameni aflaţi în carantină că i-au trimis acasă fără a fi testaţi, deşi intraseră în contact cu bolnavi de COVID-19. Şi poliţiştii s-au plâns procurorilor că funcţionarii din cadrul DSP Dolj nu au raportat că zeci de persoane care s-au întors în ţară trebuiau să stea în izolare.

Săptămâna trecută, aproximativ 40 de persoane, aflate în carantină, s-au urcat pe un hotel din Craiova, supărate că DSP le întârzie actele pentru a putea pleca acasă.