- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Demolarea monumentelor istorice de pe diametrala Buzeşti-Berzei, fără fundament juridic
Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a câştigat procesul cu Primăria Capitalei în litigiul privind utilitatea publică a proiectului Buzeşti-Berzei, Curtea de Apel Bucureşti dând o hotărâre irevocabilă în favoarea ONG-ului care a reclamat nelegalităţi privind declasarea monumentelor istorice din zonă.
Prin decizia pronunţată pe 16 iunie 2011 în dosarul 52455/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat utilitatea publică a proiectului Buzeşti-Berzei. Acţiunea a fost depusă de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul la Tribunalul Bucuresti pe 29 octombrie 2010. Tribunalul respins acţiunea Asociaţiei în 23 noiembrie 2010, iar joi, 16 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul acesteia.
Utilitatea publică fusese declarată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) numărul 262/2006.
Asociaţia susţine că, potrivit legii, întrucât în cauză erau şi monumente istorice, utilitatea publică trebuia declarată de Parlament prin lege, nu de Consiliul General.
Conform legii, utilitatea publică trebuia declarată în urma unei cercetări ştiintifice care să ateste că soluţia aleasă este cea mai eficientă şi justifica costurile; Primăria nu a făcut dovada vreunei cercetări prealabile, nici măcar costurile nu au fost estimate, mai spune sursa citată.
Comisia care a declarat utilitatea publică nu conţinea reprezentanţii obligatorii ai unor instituţii, cele cinci persoane reprezentau doar Primăria Capitalei şi fuseseră numite exclusiv pentru utilitatea publică a Pasajului Basarab.
Astfel, în baza utilităţii publice au fost emise ordinele de declasare pentru trei monumente istorice şi avizele de desfiinţare pentru alte 74 de clădiri din zone protejate. Prin sentinţa pe care a pronunţat-o pe 23 noiembrie 2010, judecătorul ar fi putut opri aceste distrugeri. Acesta a justificat însă în motivarea sentinţei că: "reclamanţii susţin [...] că nu mai puţin de 13 monumente istorice şi alte opt clădiri aflate în zonă vor fi declaşate şi probabil demolate pentru o lucrare publică ce nu se va realiza, însă se constată ca aceste împrejurări invocate nu redau aspectul perturbării grave şi nici a prejudiciului grav, viitor şi previzibil al autorităţii", arată Asociaţia.
Utilitatea publică era fundamentul pentru avizarea de către Ministerul Culturii a demolării / translatării celor şapte monumente istorice rămase în picioare pe traseul diametralei Buzeşti-Berzei, printre care Hala Matache. Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, demolarea / translatarea celor şapte monumente istorice rămâne fără fundament juridic.
"Este al cincilea proces pe care primarul îl pierde cu ONG-urile pe subiectul Buzeşti-Berzei. În precedentele patru: pe 21.12.2010 Tribunalul Bucureşti a suspendat în dosarul 60056/3/2010 autorizaţiile de desfiinţare pentru Hotel Marna şi Casa Radulescu; Primăria a emis ulterior autorizaţii cu acelaşi conţinut, fapt pentru care Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a depus plângerea penală 782/P/2011; pe 19.01.2011 Tribunalul Bucureşti a suspendat în dosarul 62706/3/2010 autorizaţia de desfiinţare pentru imobilul din str. Cobălcescu nr. 60; Primăria a continuat demolarea, fapt pentru care Asociaţia Salvaţi Bucureştiul va depune plângere penală; pe 12.04.2011 Tribunalul Bucureşti a anulat în dosarul 52450/3/2010 Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei; pe 26.04.2011 Tribunalul Cluj a suspendat în dosarul 958/117/2011 Planul Urbanistic Zonal Buzeşti-Berzei şi autorizaţia de construire 363/2009", explică Asociaţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ghinea, apel către alegătorii PSD: Nu o veţi duce mai bine cu un ţăcănit care aruncă ţara în haos
-
Franţa dă semnale că ar putea ignora mandatul de arestare al CPI pentru Netanyahu
-
Încetarea focului Israel-Hezbollah a intrat în vigoare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO