- Home
- Social
- BRAŞOV, (26.05.2015, 23:59)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Demonstraţie de luptă în poligonul de la Cincu: Au participat 1.500 de militari cu tancuri, elicoptere sau avioane supersonice - FOTO
Peste 1.500 de militari români, americani, englezi şi canadieni cu 200 de tancuri, elicoptere sau avioane supersonice au participat, marţi, în poligonul de la Cincu, judeţul Braşov, la o demonstraţie de luptă în cadrul exerciţiului Sarmis 15, la care a fost prezent şi ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Urmărește
3921 afișări
Demonstraţie de luptă în poligonul de la Cincu: Au participat 1.500 de militari cu tancuri, elicoptere sau avioane supersonice (Imagine: Adrian Piclisan/Mediafax Foto)
Demonstraţia de luptă a durat două ore, timp în care militarii au pus la punct strategii tactice, au folosit focuri de arme şi lansatoare de rachete şi au iniţiat atacuri terestre şi aeriene.
La demonstraţia militară a fost prezent ministrul Apărării, Mircea Duşă, care i-a invitat şi pe senatorii şi deputaţii din cele două comisii de apărare din Parlament, pentru ca aceştia ”să vadă preocupările conducerii armatei române şi ale ministerului pentru pregătirea militarilor români“.
La finalul exerciţiului, Mircea Duşa a trecut în revistă exerciţiile militare care se desfăşoară în prezent în România, precizând că nu este vorba despre o pregătire ”de luptă“, ci de un antrenament şi de ”creşterea capacităţii operaţionale a armatei române, a forţei de reacţie a armatei în cooperare cu partenerii din statele Uniunii Europene şi a NATO“.
”În aceste zile avem mai multe exerciţii în comun cu partenerii noştri din NATO şi UE. Un exerciţiu se desfăşoară în Poligonul Babadag unde participă peste 650 de militari din SUA, România şi Bulgaria, pe Marea Neagră începem mâine (n.r. - miercuri) un exerciţiu de pregătire în comun a forţelor navale, unde participă nave şi militari din SUA şi Bulgaria şi, desigur forţele navale române. În continuare, la Câmpia Turzii sunt în pregătire forţele aeriene SUA şi Portugalia, împreună cu militarii noştri. Militarii români participă, de asemenea, la pregătiri în alte state europene şi state NATO, de exemplu, acum avem în Germania peste 250 de militari români care participă la un exerciţiu“, a spus Duşa.
Ministrul Apărării a menţionat că la exerciţiul desfăşurat în poligonul de la Cincu s-a folosit muniţie adevărată.
”Este pentru al doilea an consecutiv când executăm trageri cu muniţie reală cu forţele aeriene“, a spus el, adăugând că muniţia a fost ”destul de costisitoare“.
”Faptul că în 2014 şi 2015, Ministerul Apărării a avut un buget mai mare alocat apărării am avut resursele financiare pentru a organiza aceste exerciţii de mare amploare. Muniţia folosită de aviaţie este costisitoare, vă dau ca exemplu: o rachetă trasă costă în jur de 180.000 de euro. Şi am tras două“, a precizat Mircea Duşa.
De asemenea, ministrul a anunţat că la baza militară de la Câmpia Turzii urmează să sosească o altă escadrilă de avioane F16 din SUA cu militari din Garda Naţională Alabama, iar în 17 iunie va începe un exerciţiu cu comandamentul de la Napoli.
Pe de altă parte, comandanţii batalioanelor care au participat la exerciţiul de la Cincu au spus că acesta a fost un succes.
”A fost o bună ocazie de a face un schimb de experienţă şi ne ajută să ne ridicăm nivelul de instruire individuală şi colectivă. Pe timpul exerciţiului am urmărit utilizarea în comun a tehnicilor şi tacticilor NATO specifice operaţiilor de mare intensitate în câmpul de luptă modern. Experienţa pe care am dobândit-o prin participările vânătorilor de munte în teatrele din Irak, Afganistan, exerciţiile multinaţionale din ţară şi străinătate ne ajută să avem o comunicare foarte bună cu partenerii noştri“, a spus colonel Conduruţă Ovidiu, comandantul Btalionului 21 Vânători de Munte.
De asemenea, comandanţii militarilor străini care au participat la exerciţiu au spus că le-a fost foarte uşor să lucreze cu camarazii lor români, deşi există ceva diferenţe în ceea ce priveşte tacticile şi tehnicile de luptă.
”Nu a fost vorba de băieţii noştri şi băieţii ceilalţi. Am fost cu toţii împreună. Acest exerciţiu de astăzi a fost o altă demonstraţie a angajamentului nostru comun de a întări alianţa NATO, care este cea mai puternică alianţă militară din întreaga lume“, a spus comandantul Batalionului 2 Striker/Regimentul 2 Cavalerie, locotenent colonel Johnson Theodore.
La rândul său, maiorul Lee Mark, comandantul companiei infanterie uşoară din cadrul Regimentului Regal Canadian, a spus că a fost ”o experienţă minunată“ să lucreze cu camarazii lor români, americani şi britanici.
”Cea mai bună parte a fost cea a relaţiilor pe care ni le-am făcut între naţiuni. Cea mai rea parte este ploaia de acum, deci, în general nu a fost deloc rău. Punctul forte al armatei române este legătura dintre camarazi şi marea ospitalitate pe care ne-au arătat-o“, a spus canadianul.
Exerciţiul Sarmis 15 se desfăşoară, în perioada 15 mai - 6 iunie, în garnizoana Braşov şi la Centrul de Instruire pentru luptă al Forţelor Terestre din Cincu.
Citește pe alephnews.ro: Gemini este acuzat că i-a spus unui utilizator „te rog să mori” și „ești o pierdere de timp și de resurse. Ești o pată pe univers”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:52
-
astăzi, 07:51