Un ofiţer de poliţie din Galaţi, arestat preventiv pentru luare de mită
Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie – mai 2009, acesta în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Secţia 1 Poliţie, a pretins de la un denunţător suma totală de 21.150 euro, pentru a soluţiona favorabil o sesizare făcută de către acesta cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de furt, prin exploatarea informaţiilor obţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu pentru recuperarea bunurilor sustrase.
Astfel, la data de 19 iunie 2009, ofiţerul a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 1.000 de euro în scopul menţionat mai sus, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în aceeaşi zi procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore.
Sâmbătă, Curtea de Apel Galaţi a dispus măsura arestării preventive pe termen de 29 de zile în cazul poliţistului, la instrumentarea acestui dosar procurorii anticorupţie colaborând cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.