Prima pagină » Social » Dentistă beată la volan. A lovit patru maşini parcate. Ce alcoolemie avea

Dentistă beată la volan. A lovit patru maşini parcate. Ce alcoolemie avea

O femeie de 33 de ani din Iaşi, stomatolog, aflată la volanul maşinii sale, a lovit patru autoturisme parcate. Avea 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dentistă beată la volan. A lovit patru maşini parcate. Ce alcoolemie avea
Ilinca Nazarie
20 nov. 2019, 16:14, Social

Accidentul provocat de femeia de 33 de ani din Iaşi, medic stomatolog, s-a produs în zona Gării din Iaşi.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 18 noiembrie a.c., o femeie, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Bîlea.

Femeia este acum cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, pentru că, potrivit unor surse din anchetă, când a fost pusă să sufle în alcooltest, aparatul a arătat o alcoolemie de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital pentru prelevare de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.