Prima pagină » Social » Tragedie la Tulcea: Un copil în vârstă de 9 ani a murit după ce căruţa în care se afla a fost luată de viitură

Tragedie la Tulcea: Un copil în vârstă de 9 ani a murit după ce căruţa în care se afla a fost luată de viitură

Un copil în vârstă de 9 ani a murit, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, în judeţul Tulcea, după ce căruţa în care se afla a fost luată de un pârâu al cărui debit s-a umflat în urma ploilor. În atelaj se mai aflau doi adulţi şi un alt copil, care au reuşit să se salveze.
Tragedie la Tulcea: Un copil în vârstă de 9 ani a murit după ce căruţa în care se afla a fost luată de viitură
Catalin Leganel
04 aug. 2019, 07:32, Social

Pompierii tulceni au fost solicitaţi să intervină sâmbătă noaptea, în localitatea Casimcea, pentru căutarea unui copil de nouă ani, ce fusese luat de o viitură stârnită pe un pârâu.

„Patru persoane au încercat să treacă cu căruţa, trei s-au salvat, iar copilul de nouă ani este dispărut”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” Tulcea.

Potrivit acestora, în căruţă se aflau doi copii şi doi adulţi, iar incidentul s-a petrecut în timp ce încercau să traverseze un pârâu care a crescut în debit în urma precipitaţiilor din ultima vreme.

Copilul a fost găsit în jurul orei 23.30, după aproape patru ore de căutări, la aproximativ trei kilometri şi jumătate distanţă de locul în care a fost luat de viitură.

El era în apă, în stare de inconştienţă, iar salvatorii au început imediat protocolul de resuscitare. Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat.

Poliţiştii tulceni au deschis un dosar de cercetare în acest caz.