Depozit ilegal de deşeuri în centrul Bucureştiului

Ministrul Tánczos Barna şi secretarul de stat pentru mediu, Róbert Szép, au mers miercuri, alături de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe strada Apolodor din centrul Capitalei, acolo unde Poliţia Locală a Sectorului 5 a descoperit un depozit ilegal de deşeuri.

Urmărește
351 afișări
Imaginea articolului Depozit ilegal de deşeuri în centrul Bucureştiului

Depozit ilegal de deşeuri în centrul Bucureştiului

„Este inadmisibil ca un astfel de focar de infecţie să existe în centrul Capitalei României, într-o zonă înconjurată de blocuri de locuinţe şi sedii de instituţii. Îi felicit pe reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 şi pe domnul primar Popescu Piedone pentru această acţiune, care este un exemplu demn de urmat de toate administraţiile locale. Acum, prioritatea este ecologizarea zonei şi impunerea de măsuri pentru ca această situaţie să nu se repete. Însă nu trebuie să ne oprim şi trebuie să încercăm să îi identificăm pe cei care au aruncat deşeurile aici. Le-am transmis reprezentanţilor Poliţiei Locale că se pot baza pe sprijinul comisarilor Gărzii de Mediu pe parcursul acestei investigaţii”, spune ministrul Barna Tánczos.

Angajaţii de la Primaria Sectorului 5 lucrează în prezent la curăţarea zonei, întreaga cantitate colectată urmând să fie transferată către un depozit autorizat.

Ministerul Mediului precizează că toate cheltuielile aferente întregii operaţiuni vor fi suportate de proprietarul terenului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici