- Home
- Social
- VASLUI, (24.03.2014, 20:50)
- Theodor Istrate
Depozitul Primăriei Vaslui unde sunt ţinute ajutoare alimentare de la UE, spart de hoţi
Depozitul Primăriei Vaslui unde sunt ţinute ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană oferite anual familiilor defavorizate a fost spart de hoţi, poliţiştii declanşând o anchetă pentru prinderea autorilor furtului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Depozitul Primăriei Vaslui unde sunt ţinute ajutoare alimentare de la UE, spart de hoţi (Imagine: Razvan Lupica/ Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit primelor cercetări făcute de poliţiştii vasluieni, hoţii au tăiat gardul împrejmuitor al depozitului, apoi au spart lacătul de la uşa de acces, intrând în interior.
În acel moment, s-a declanşat sistemul de alarmă, în zonă deplasându-se un echipaj al firmei care asigură serviciile de pază la depozitul deţinut de Primăria Vaslui.
"Persoanele care au intrat în incinta depozitului au reuşit să sustragă, până la sosirea echipajului firmei de pază, doi saci cu zahăr, făină, miere de albine şi paste făinoase. În urma apelului reprezentantului firmei de pază, poliţiştii care s-au deplasat în zonă au declanşat o anchetă pentru identificarea autorilor furtului", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Spaţiul unde sunt ţinute ajutoarele alimentare oferite anual de Uniunea Europeană familiilor defavorizate este închiriat de Primăria Vaslui de la o firmă din municipiu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe