Deputat francez: Expulzarea romilor este o „atitudine periculoasă, iresponsabilă şi condamnabilă”

Publicat: 20 08. 2010, 10:32
Actualizat: 07 11. 2012, 09:25

Desfiinţarea taberelor şi expulzarea romilor în România şi Bulgaria este o „atitudine periculoasă, iresponsabilă, condamnabilă şi care nu rezolvă nimic”, a declarat deputatul francez, la postul RTL.

„Suntem pe punctul de a ajunge la un fel de rasism oficial care constă în a spune: «iată-i pe cei care sunt cauza nenorocirilor noastre, luaţi-vă de ei şi uitaţi de propria noastră responsabilitate în lupta împotriva delincvenţei”, a adăugat el.

„Stigmatizarea unui grup din cauza originii sale, a-l indica pentru răzbunarea populară ca o cauză a nenorocirilor noastre este o atitudine foarte gravă şi condamnabilă”, a apreciat Arnaud Montebourg. „Rolul nostru de om politic este să amintim că în anii ’30 desemnam evreii drept cauză a tuturor nenorocirilor noastre”, a subliniat el.

În opinia sa, vizând romii, Franţa participă la construirea unei „discriminări la scară europeană”.