Prima pagină » Social » Alcoolemie record la un adolescent din Iaşi: 4,2 la mie

Alcoolemie record la un adolescent din Iaşi: 4,2 la mie

Un adolescent din Iaşi, în vârstă de 16 ani, a fost adus la spital în comă alcoolică, având o concentraţie în sânge de 4,2 la mie, medicii ieşeni afirmând că este cea mai mare alcoolemie constatată la un minor.
Alcoolemie record la un adolescent din Iaşi: 4,2 la mie
26 mart. 2010, 15:23, Social

Băiatul a ajuns, în noaptea de joi spre vineri, cu o ambulanţă, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce a consumat în exces băuturi alcoolice, împreună cu mai mulţi prieteni.

Pacientul a fost adus în comă etilică. A fost evaluat şi internat în clinica de Toxicologie. Analizele au indicat o alcoolemie de 4,2 la mie în sânge. Se află internat pentru tratament. Este cea mai ridicată alcoolemie la un copil pe care am întâlnit-o până acum. Acum este bine. Îl ţinem totuşi sub observaţie”, a declarat medicul Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi.

Potrivit medicilor, la o asemenea alcoolemie copilul ar fi putut muri.