- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.12.2013, 15:41)
- Alina Novaceanu
Deputaţii aprobă proiectul care prevede blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care prevede blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor în penitenciare în scopul combaterii ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice de către deţinuţi prin folosirea dispozitivelor de comunicare, inclusiv a telefoanelor mobile.

Deputaţii aprobă proiectul care prevede blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)
Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat cu 308 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.
Textul legislativ prevede că blocarea şi întreruperea comunicaţiilor se realizează în scopul prevenirii utilizării de către deţinuţi a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile. Blocarea comunicaţiilor se poate face printr-un semnal electromagnetic sau modificarea a însuşi mediului de propagare, se arată în proiect.
Stabilirea unităţilor penitenciarele în care se vor instala aceste sisteme de bruiaj se va face după evaluarea vulnerabilităţilor pe linia siguranţei deţinerii, ţinându-se cont de numărul de dispozitive de comunicare la distanţă descoperite, amplasarea geografică şi arhitectura penitenciarului, numărul de persoane private de libertate deţinute şi regimul de executare în care acestea sunt incluse, precum şi implementarea sistemelor integrate de pază, supraveghere video şi control acces.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.
Plenul Senatului a adoptat în 2 decembrie proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în penitenciare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe