- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.05.2011, 19:24)
- Liviu Dadacus , Liviu Dadacus ,
Deputaţii au adoptat primele zece articole ale Legii privind câinii fără stăpân
Plenul Camerei Deputaţilor a început, luni, dezbaterea pe articole a proiectului de lege privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, adoptând fără observaţii titlul legii şi primele zece articole, dezbaterea urmând să continue marţi.
Urmărește
246 afișări
Deputaţii au adoptat primele zece articole ale Legii privind câinii fără stăpân (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Dezbaterile generale au debutat cu propunerea viceliderilor de grup Eugen Nicolăescu (PNL) şi Aura Vasile (PSD), care au solicitat ca proiectul de lege de aprobare a OUG 155/2001 să fie retirmis la Comisia de Administraţie, cu termen 31 august 2011, unde, pe timpul verii, să aibă loc o dezbatere amplă, care să implice exprimarea punctelor de vedere ale tuturor celor interesaţi.
Propunerea de retirmitere la Comisie a fost avansată şi de către liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, care a solicitat ca termenul de predare a raportului să fie prelungit chiar până în toamnă, astfel încât să aibă loc o dezbatere amplă, care să implice întreaga societate românească.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, însă, propunerea de retrimitere la Comisie, înregistrându-se 65 de voturi "pentru", 61 de voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, care se contabilizează la voturile "împotrivă".
După respingerea propunerii de retrimitere la Comisie, plenul a trect la dezbaterile generale.
În cadrul dezbaterilor generalem, deputatul PNL Cristian Adomniţei a precizat că eutanasierea câinilor nu reprezintă în niciun caz o soluţie. "În Bucureşti, un mare primar general a omorât 150.000 de animale cu preţul a nouă milioane de Euro. Cel puţin în Bucureşti, această metodă nu a funcţionat. Nu aceasta e calea, ci sterilizarea obligatorie a fiecărui animal. Durata medie de viaţă a unui câine maidanez a cinci ani, putem în cinci ani să reducem la minim 90% prezenţa acestora prin sterilizare (...) Însă într-o ţară coruptă şi săracă, eutanasierea se va face cu ranga în cap", a spus Adomniţei.
La rândul său, deputatul PSD Victor Socaciu a precizat că pricipul de bază al proiectului de lege trebuie să fie controlul reproducţiei canine, care presupune prinderea animalelor, identificarea şi marcarea în mod vizibil şi, după sterilizare, retrimiterea în locurile de de prindere.
"Acest lucru duce la o înmulţire controlată, la scăderea numărului de câini fără stăpân şi la reducerea semnificativă a cheltuielilor. Sterilizarea rămâne unica soluţie dovedită şi eficientă în cazul unei populaţii mari de animale fără stăpân. De exemplul, în Oradea, în patru ani, populaţia a scăzut de la 4.000 la 600 în urma steirilizării în masă", a spus Socaciu.
Împotriva adoptării proiectului de lege s-a pronunţat şi liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.
"Când apeşi pe butonul pe care scrie «DA», veţi ucide direct, cu mâna dumneavoastră, fiinţe ca şi noi. N-o să vă daţi seama azi, sau nici peste zece ani de ce faceţi acum. Dar va veni o zi în care veţi înţelege că aţi ucis direct şi eu vă deplâng pentru ziua aceea. Eu nu voi apăsa pe un buton care ucide", a spus Pambuccian.
După încheierea dezbaterilor generale plenul Camerei a trecut la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, titlul şi primele zece articole fiind adoptate fără observaţii.
În momentul în care s-a ajuns la articolul 11, deputatul PNL Cristian Adomniţei a solicitat respingerea acestuia şi adoptarea în forma iniţială, ceea ce a generat o controversă tehnică legată de adoptarea de către plen a unui amendament respins în Comisiei.
Disputa tehnică nu a fost tranşată, întrucât deputatul UDMR Mate Andras Levente a solicitat o pauză de consultări de zece minute, care, prin acordare, a dus la epuizarea programului de lucru al plenului, care urma să se încheie la ora 18.00.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat, după ce a acordat pauza de consultări, că dezbaterea pe articole va continua în şedinţa de plen programată pentru marţi dimineaţă, la ora 10.00.
Proietul de lege face parte din categoria legilor organice, camera Deputaţiilor fiind forul decizional.
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe