Deputatul Brânduşa Novac, directorul Circului Globus, e în conflict de interese
Agenţia Naţională de Intergritate (ANI) câştigă procesul cu deputata Brânduşa Novac, manager al Circului Globus, precum şi secretar al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor, acuzată de conflict de interese de către inspectorii de intergritate.
Brânduşa Novac (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, ca neîntemeiată acţiunea Brânduşei Novac, decizia instanţei putâmd fi contestată la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile.
Potrivit inspectorilor de integritate, Brânduşa Novac deţine din 22 februarie 2008 până în prezent funcţia de manager al Circului Globus, ea fiind în prezent şi deputat, precum şi secretar al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor.
În perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent, "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte este de 1.194.032 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Inspectorii de integritate au acuzat-o pe Brânduşa Novac de conflict de interese în materie administrativă, ca urmare a semnării a două contracte de realizare scenariilor şi regiei pentru două spectacole, între ea, ca persoană fizică şi "Circ & Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi SC Artis Sidus SRL.
Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 8 ianuarie 2007 - 12 mai 2009 este de 443.440 lei, susţine ANI.
În 23 februarie, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat Brânduşa Novac, ca urmare a exercitării simultane a demnităţii publice de deputat, precum şi a funcţiei de conducere în cadrul "Circ & Variete Globus Bucureşti".
Raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate a fost contestat de către Novac şi se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, care s-a pronunţat marţi, 17 aprilie.
Pe de altă parte, ANI a cerut procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să o cerceteze pe Brânduşa Novac pentru conflict de interese, prevăzut de legea penală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO