- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.03.2024, 15:45)
- Cosmin Pirv
Descinderi în Săruleşti: Amenzi de 200.000 de lei şi 50 tone de deşeuri de fier confiscate
Şase sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 200.000 lei au fost aplicate şi 50 de tone de deşeuri feroase şi neferoase au fost confiscate, în urma descinderilor de miercuri în Săruleşti, a anunţat Garda Naţională de Mediu (GNM).
Urmărește
555 afișări
Sursa foto: Facebook/Mircea Fechet
Ministrul Mircea Fechet a participat, miercuri dimineaţă, la descinderile făcute de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, poliţişti şi jandarmi în localitatea Săruleşti, din judeţul Călăraşi. Acţiunea, la care a luat parte şi comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Rudolf Corlan, vizează combaterea activităţilor ilegale cu deşeuri.
„Am dorit să fiu astăzi prezent aici pentru a putea discuta cu reprezentanţii comunităţii locale, pentru că în această comunitate nu discutăm doar despre o problemă de mediu, dar în primul rând despre una socială, pe care statul român este dator să o rezolve. Dincolo de lipsa autorizaţiilor de mediu şi amenzile care se dau aici, ori de câte ori vine Garda de Mediu, problemele comunităţii rămân şi ele trebuie gestionate. Consider că, în calitate de ministru, am această obligaţie de a merge în mijlocul comunităţii şi a înţelege exact cum îşi trăiesc viaţa acei oameni, de a identifica, împreună cu ei, soluţii legale pentru ca, pe de o parte să rezolvăm problemele de mediu, iar pe de altă parte să aibă şi comunitatea respectivă o posibilitate legală să pună o pâine pe masă. Aproape în fiecare judeţ există o astfel de comunitate şi ţine doar de autorităţile de mediu şi de autorităţile locale ca activitatea respectivă să se desfăşoare într-un cadru legal”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Acesta a precizat că joi, la prima oră, l-a invitat la minister pe primarul localităţii Săruleşti, însoţit de un reprezentant al comunităţii, pentru a identifica soluţii legale pentru rezolvarea situaţiilor de acest tip.
„Garda Naţională de Mediu a desfăşurat multiple controale împotriva acestui fenomen ilegal de colectare, deţinere, valorificare de deşeuri. A aplicat sancţiuni de 133 de milioane de lei anul trecut, a întocmit 687 de sesizări penale, însă acestea sunt demersuri împotriva efectelor, nu elimină cauza. Am avut multiple discuţii despre finalizarea controalelor GNM, adică valorificarea constatărilor noastre, modificări ale spectrului legal, respectiv găsirea unor soluţii contructive pentru integrarea socială a comunităţilor de aici sau a altor comunităţi din ţară. Scopul unui control nu este sancţiunea în sine, este asigurarea unui mediu curat, protecţia mediului ca întreg. Astăzi se vor confisca deşeurile cu valoare materială, este o procedură nou implementată de GNM, menită să descurajeze acest fenomen”, a adăugat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Rudolf Corlan.
În urma verificărilor de miercuri, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 200.000 lei şi a fost confiscată o cantitate de 50 de tone de deşeuri feroase şi neferoase. Tot în cadrul acestei acţiuni, echipele de comisari din cadrul GNM au identificat, la intrarea în localitatea Sărulesti, lângă calea ferată, un amplasament pe care erau depozitate cantităţi însemnate de metale feroase şi neferoase, de pe care au fost confiscate deşeuri metalice valorificabile.
La acţiune au participat 27 de comisari din cadrul GNM, 40 de lucrători din cadrul Brigăzii speciale de intervenţie a Inspectoratului Jandarmeriei Române şi două echipaje ale Poliţiei Rutiere din cadrul IGPR.
Inspecţiile s-au derulat pe 16 amplasamente, la persoane juridice şi persoane fizice, care desfăşoară activităţi de colectare metale feroase, neferoase şi din dezmembrări de vehicule scoase din uz.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe