Potrivit şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, comisar-şef Silviu Văcaru, descinderile, care au vizat un grup infracţional format din 19 persoane, au fost făcute în localităţile Piatra-Olt, Potcoava, Drăgăneşti-Olt, Milcov şi Craiova.
Membrii grupării se ocupau cu falsificarea cărţilor de identitate şi a paşapoartelor, pe numele unor cetăţeni bulgari şi italieni.
„Actele erau falsificate cu scopul de a contracta credite bancare sau a le oferi organelor judiciare în cazul în care erau solicitate acte de identitate. Nu a fost stabilit încă un prejudiciu”, a afirmat pentru corespondentul MEDIAFAX comisarul-şef Silviu Văcaru.
Conform sursei citate, au fost identificate şi duse la audieri la sediul DIICOT, Biroul Teritorial Olt, un număr de 15 persoane.
Membrii grupării sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional, fals privind identitatea, uz de fals, falsificare de valori străine, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori străine.