Prima pagină » Social » Guvernul se va reuni, duminică, în şedinţă pentru descentralizare, fermieri şi „Prima Casă”

Guvernul se va reuni, duminică, în şedinţă pentru descentralizare, fermieri şi „Prima Casă”

Guvernul se va reuni, duminică, în şedinţă, pentru a discuta noi proiecte privind descentralizarea administraţiei publice, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Guvernul se va reuni, duminică, în şedinţă pentru descentralizare, fermieri şi
10 iun. 2009, 19:58, Social

Decizia a fost luată în reuniunea de miercuri a Cabinetului.

La începutul lunii mai, Guvernul a aprobat legile pentru transferul către autorităţile locale a atribuţiilor de administrare în sănătate, poliţie şi sport.

Premierul Emil Boc anunţa atunci că următoarele acte care vor fi discutate sunt proiectele de descentralizare în educaţie, agricultură, cultură şi muncă.

La finalul şedinţei, premierul a confirmat informaţia privind reuniunea de la sfârşitul săptămânii a Cabinetului şi a anunţat că duminică se va discuta, pe lângă descentralizare, şi despre normele metodologice de aplicare a programului "Prima Casă", reducerea şi comasarea taxelor şi a tarifelor parafiscale, precum şi despre problemele fermierilor.

Aproximativ 1.200 de fermieri din 25 de judeţe au protestat, miercuri, în faţa Guvernului, cerând alocarea de subvenţii compensatorii şi verificarea calităţii laptelui care intră în România.

Pentru programul "Prima Casă", care va fi discutat în şedinţa de duminică, Guvernul va fixa dobânzi şi comisioane maxime practicate de bănci în cadrul programului "Prima Casă", iar pentru locuinţele mai scumpe de 60.000 de euro, sumă garantată de stat, cumpărătorul va acoperi diferenţa din resurse proprii, potrivit unor surse bancare.

"Clientul va aduce de acasă partea din valoarea locuinţei care depăşeşte 60.000 de euro, iar la casele cu un preţ până la acest nivel garantat de stat va trebui să aibă avansul de 5% plus dobânda pe trei luni", au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX sursele citate.