Rolul proteinei a fost descoperit în cadrul unor cercetări efectuate între Statele Unite şi Italia, publicată în revista Oncogene şi citată de Il Messaggero.
Cdk9, cunoscută şi ca „noul gardian al genomului”, joacă un rol esenţial în repararea ADN-ului deteriorat, împiedicând apariţia şi proliferarea tumorilor.
Studiul a demonstrat că celulele canceroase lipsite de Cdk9 devin mai vulnerabile la chimioterapie.
Cercetătorii consideră că descoperirea lor poate duce la noi medicamente care vizează Cdk9, fie ca monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente.
Cdk9 monitorizează genomul celulei pentru a preveni erorile în secvenţa genetică. Lipsa Cdk9 afectează negativ mecanismul de reparare a recombinării omoloage, un proces vital pentru prevenirea mutaţiilor ADN.
Alterarea Cdk9 în tumori poate contribui la acumularea mutaţiilor care favorizează creşterea şi progresia cancerului.
Studiul, publicat în revista Oncogene, a demonstrat că celulele canceroase lipsite de Cdk9 devin mai vulnerabile la chimioterapie.
Cercetătorii consideră că descoperirea lor poate duce la noi medicamente care vizează Cdk9, fie ca monoterapie, fie în combinaţie cu alte tratamente.
„Cdk9 este un nou gardian al genomului”, declară Antonio Giordano, coordonatorul studiului.
„Această descoperire ne permite să adăugăm o nouă piesă importantă la înţelegerea noastră privind modul în care celulele îşi aleg mecanismele de reparare”, adaugă Antonio Giordano.