Descoperire tulburătoare făcută de poliţişti în casa unui bărbat din Galaţi, la o percheziţie

Publicat: 17 01. 2020, 16:23
Actualizat: 31 03. 2020, 00:28

Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au făcut o percheziţie în cadrul unui dosar penal de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, care îl vizează pe un bărbat de 45 de ani. În timpul acţiunii, poliţiştii au descoperit acasă la acesta o armă de vânătoare pentru care nu existau autorizaţii, dar şi mai multe cartuşe letale.

„La domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, poliţiştii au găsit o puşcă de vânătoare, calibrul 12, având seria ştearsă, armă letală supusă autorizării, precum şi 22 de cartuşe, calibrul 12, muniţie letală, acestea fiind deţinute fără drept de persoana în cauză. Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că ar fi achiziţionat arma de la un cetăţean moldovean, în urmă cu trei ani, şi în tot acest timp a păstrat-o la domiciliu, cunoscând că este supusă autorizării”, a anunţat IPJ Galaţi.

Gălăţeanul a fost reţinut de poliţişti şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti cu propunere de arestare preventivă.