- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.05.2018, 19:15)
- Daniela Timofti
Desemnat cel mai puternic din lume, laserul de la Măgurele a devenit funcţional
Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, a fost asamblat şi testat în forma finală. Ultimele test au constat în analiza funcţionalităţii acestuia şi furnizarea unei puteri de 3 petawatts, urmând ca în următoarele luni să ajungă la capacitatea maximă de 10 petawatts.
Urmărește
13365 afișări
Desemnat cel mai puternic din lume, laserul de la Măgurele a devenit funcţional
„S-a finalizat instalarea întregului sistem şi a fost testat pe componente. Săptămâna trecută a fost testat sistemul ca funcţionalitate şi s-a obţinut puterea de 3 PW intermediari din acei 10 PW, care se vor obţine anul viitor. Altfel spus, acum am terminat asamblarea miilor de componente şi testarea acestuia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele.
Domeniile în care ar putea avea un impact cercetarea desfăşurată la Măgurele, prin acest proiect, sunt numeroase, printre acestea regăsindu-se fizica, astronomia, dar şi medicina.
„Se va studia ce se întâmplă când interacţionează lumina puternică cu materia, în urma acestui studiu se vor genera particule accelerate, se vor studia particulele şi proprietăţile acestora, care dincolo de studiul fenomenului fizice şi a noilor legi care guvernează această interacţie, sunt planificate şi o serie întreagă de cercetări aplicative. Aceste fascicule vor fi folosite în medicină, în gestionarea materialelor nucleare, în testarea diverselor materiale, în special a celor care sunt folosite în misiuni spaţiale”, a mai spus Nicolae Zamfir.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
La acest proiect, lucrează 170 de cercetători aduşi din 26 de ţări. Zamfir susţine că deşi numărul angajaţilor este mic, proiectul nu se află în întârziere.
„Nu avem cercetători suficienţi, suntem într-un proces continuu de evaluare a aplicaţiilor (n.r. - CV-urilor). (...) Echipa ELI-NP are acum 170 de membri, sunt cercetători care au venit din 26 de ţări ale lumii, însă majoritatea sunt români. (...) Plănuim ca în momentul când laserul va fi operaţional, să fie 320 de membri în echipă. (…) Calendarul proiectului se respectă, suntem exact la etapa în care ne-am propus. Nu este niciun fel de întârziere la laser”, a adăugat Zamfir.
Sistemul laser depăşeşte cu mult cele mai performante astfel de echipamente existente în momentul de faţă.
Denumit pe scurt „Laserul de la Măgurele”, ELI-NP este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante.
Ideea de ELI-NP ( Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics) s-a născut în 2005, la iniţiativa comunităţii europene a cercetătorilor laserişti şi în principal a cercetătorului francez Gérard Mourou. În perioada 2009-2010 au fost analizate propunerile de proiecte la nivelul Comisiei Europene, fiind vorba de 40 de laboratoare din 13 ţări. Câştigătorii au fost România, Republica Cehă şi Ungaria. Proiectul din România costă 293 de milioane de euro fără TVA (356 milioane cu TVA), o parte din bani fiind alocaţi de Comisia Europeană şi restul din bugetul guvernului român.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe