Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că centrul unde vor fi puşi în carantină cei şase români de pe nava de croazieră Diamond Princess este în Bucureşti, dar e secret.
„Aşa spune protocolul, aşa spune legea, în alte ţări aceste centre de carantină sunt militarizate, noi respectăm o procedură în care centrul este secret şi în care sunt verificaţi zi de zi de DSP-ul din Bucureşti, sunt izolaţi, au camere în care au toate dotările, li se aduce masa, li se schimbă lenjeriile”, a spus Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, cei 6 români se vor afla în centru 14 zile: „Cetăţenii români odată ajunşi pe Otopeni sunt luaţi şi duşi la centrul de carantinare, unde vor sta 14 zile. Având în vedere că ei au fost testaţi la îmbarcarea în nava italiană şi au ieşit toţi negativ, vor merge la centrul de carantină unde vor sta acele 14 zile. Suplimentar, noi, la sfârşitul celor 14 zile îi vom mai testa o dată”.
Nelu Tătaru mai spune că românii au respectat carantina de pe vas având în vedere că sunt peste 100 de pasageri de pe acel vas depistaţi cu coronavirus din care sunt şi două decese: „ei vin ca din zonă închisă, carantinaţi , fiind testaţi suplimentar pe acest transport al Protecţiei Civile, s-a procedat şi la testarea lor pentru coronavirus”.
O aeronavă de tip C-27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române i-a adus în ţară pe cei şase cetăţeni români repatriaţi din Japonia. Cei şase cetăţeni au fost transportaţi din Japonia în Germania cu zboruri de evacuare medicală desfăşurate în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
Cu privire la cei doi cetăţeni români infectaţi cu coronavirus, MAE menţiona că sunt în continuare spitalizaţi în Japonia, iar starea acestora de sănătate este bună.