Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Peninteciarul Satu Mare, în acest caz s-a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi se va declanşa procedura discipinară, urmând să fie dispuse măsurile legale împotriva deţinutului.
”Deţinutul Varga Adalbert, în vârstă de 22 de ani, condamnat la o pedeaspă de 2 ani şi 9 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, a fost prins, joi seara, în staţia CFR Biharia, judeţul Bihor, de către o echipă mixtă formată din doi lucrători ai Poliţiei Transporturi Feroviare Episcopia Bihor şi unul de la Penitenciarul Oradea. Deţinutul a părăsit punctul de lucru de la Tribunalul Satu Mare în jurul orei 11,15. Părăsirea punctului de lucru fără autorizare este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În legătură cu fapta săvârşită, Penitenciarul Satu Mare a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare iar pentru persoana condamnată se va declanşa procedura discipinară urmând să fie dispuse măsurile legale”, se arată în comunicat.
Deţinutul, condamnat pentru tâlhărie calificată, a evadat, joi, în timp ce era la muncă în Palatul de Justiţie Satu Mare, fugind pe geamul de la o baie.