Două persoane au murit, iar cel puţin cinci au fost rănite, duminică, la Timişoara, în urma unei furtuni puternice, zeci de pompieri intervin la ora transmiterii acestei ştiri în tot judeţul Timiş, după ce acoperişuri şi copaci au fost smulşi de vânt.
Locuitorii Timişoarei au postat pe reţelele de socializare imagini cu dezastrul nemaiîntâlnit produs de vântul care a bătut cu 90 de km/h şi a distrus acoperişuri, a smuls panouri publicitare şi copaci din rădăcini.
„Irma în Timişoara”, au exclamat cei care au filmat cerul plin de nori negri care se adunau deasupra oraşului, alţii reacţionând cuprinşi de spaimă: „apocalipsa”!