DGA, DGIPI, DIF şi SRI: Nu sunt suspiciuni cu privire la achiziţia de maşini
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Gheorghe Popa, a afirmat, miercuri, că, în urma unei solicitări pe care a făcut-o, DGA, DGIPI, DIF şi SRI au comunicat faptul că nu sunt suspiciuni cu privire la contractul de achiziţionare a maşinilor de poliţie.
DGA, DGIPI, DIF şi SRI: Nu sunt suspiciuni cu privire la achiziţia de maşini (Imagine: Mediafax Foto)
Ager Leasing a câştigat, în 2006, licitaţia organizată de Poliţia Română pentru achiziţia a 6.000 de autoturisme printr-un contract de leasing financiar în valoare de 70 milioane de euro, încheiat pe o perioadă de trei ani. Compania a mai încheiat în ultimii ani şi alte contracte cu Poliţia, dar şi cu Jandarmeria.
Miercuri, Gheorghe Popa - numit ca şef al Poliţia Română în 22 august 2007 - a afirmat că actuala conducere a IGPR a preluat contractul şi "nu au făcut decât să îl continue, pentru a respecta legea".
"La un moment dat, ministrul Internelor mi-a spus că are suspiciuni cu privire la modul de derulare a contractului şi atunci el a solicitat să se facă verificări", a spus Popa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
El a adăugat că, în acest sens, în urma unei solicitări pe care a făcut-o, atât Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, cât şi Serviciului Român de Informaţii (SRI) au verificat legalitatea acestui contract.
''Am solicitat Direcţiei Generale Anticorupţie să spună dacă există suspiciuni legate de legalitatea acestor achiziţii, iar răspunsul a fost că nu există date referitoare la implicarea personalului MIRA şi nerespectarea procedurile legale. Am solicitat acelaşi lucru şi DGIPI, Direcţiei de Investigare a Fraudelor cât şi SRI care au dat acelaşi răspuns", a declarat şeful Poliţiei Române, adăugând că în aceste condiţii a trebuit să dea curs procedurii pentru achiziţionarea autospecialelor.
''Am anunţat şi Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru a da un punct de vedere în acest sens, însă nu a dat curs invitaţiei'', a subliniat Popa.
De asemenea, au fost verificate şi cele două contestaţii făcute de UniCredit Leasing şi Reiffeisen Leasing, care au fost respinse ca fiind nefondate.
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
Citește mai departe: