DGA vrea "teste de integritate" cu urmări penale pentru cei care nu le trec, inclusiv primari
Testele de integritate, abateri intenţionate ale unor anchetatori sub acoperire pentru a-şi prinde colegii care cer mită pentru a-i ierta, ar putea avea consecinţe penale pentru cei care nu le trec, propune Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, care doreşte extinderea jurisdicţiei şi la primari.
Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), chestorul Jănică Arion-Ţigănaşu, a relatat, la o dezbatere organizată de două ONG-uri, despre intenţiile instituţiei pe care o conduce, propuse printr-un proiect de strategie pe termen mediu ce ar urma să fie aliniată la viitoarea strategie naţională anticorupţie. Astfel, şeful DGA a precizat că "testele de integritate" au trecut, de câţiva ani, din atribuţiile serviciului secret al MAI, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, în cele ale DGA.
"Testele de integritate şi testele de fidelitate au fost reglementate, până de curând, printr-un act normativ clasificat. Ele erau atribuţii ale DGIPI. Primele au fost preluate de DGA şi sunt reglementate prin actul normativ în baza căruia funcţionăm", a spus Arion-Ţigănaşu.
El a explicat că testele de integritate sunt situaţiile provocate cu bună ştiinţă de investigatori sub acoperire, pentru a-i verifica pe angajaţii MAI dacă cer sau nu cer mită pentru a trece cu vederea încălcările de lege sesizate. Testele de fidelitate sunt situaţiile în care aceiaşi investigatori sub acoperire verifică dacă angajaţii MAI "sunt dispuşi la aşa-numita situaţie de non-combat".
"Este vorba de acele situaţii în care un poliţist sau un alt angajat al MAI tergiversează intenţionat un dosar penal, refuzând, practic, să aplice legea", a explicat şeful DGA.
Testele de integritate, la rândul lor, sunt făcute angajaţilor asupra cărora există deja suspiciuni sau reclamaţii că ar primi mită. În aceste condiţii, un investigator sub acoperire, dotat cu tehnică de înregistrare audio şi, eventual, chiar video, primeşte misiunea de a încălca o regulă pentru a ajunge, astfel, în faţa angajatului MAI în postura de persoană care a comis sau vrea să comită ceva ilegal.
"În această situaţie, trebuie să precizăm că investigatorul sub acoperire nu are voie să îl provoace pe cel supus testului să ia mită. Nu are voie să ofere, ci aşteaptă să vadă dacă cel testat cere mită sau aplică sancţiunea pentru respectiva încălcare a legii pe care a constatat-o", a explicat şeful DGA.
Potrivit acestuia, în situaţia în care cel testat cere mită, investigatorul sub acoperire este pregătit cu bani, pe care îi şi dă, după care întocmeşte un raport.
Arion-Ţigănaşu a spus apoi că, mai departe, DGA sesizează un procuror, care, în funcţie de particularităţiile cazului, dispune sau nu cercetarea penală a acestuia.
Reprezentanţii ONG-urilor care au participat la dezbatere au atenţionat asupra pericolului "provocării" celui supus testului, situaţie în care, conform legii, acesta nu ar putea fi tras la răspundere penală pentru luare de mită. Atât Arion-Ţigănaşu cât şi adjunctul său, Genu Radu, au precizat că "aspectul privind finalitatea testului de integritate este încă în discuţie", tocmai de aceea DGA aşteaptă sugestii pe această temă.
Reprezentanţii DGA au continuat arătând că, în plan administrativ, cel care a picat testul de integritate "va fi sancţionat, conform prevederilor legale".
"Discuţia este dacă el poate fi tras la răspundere penală în baza unei proceduri eminamente administrative", a spus adjunctul DGA, Genu Radu.
Conform strategiei de combatere a corupţiei în MAI, document adoptat deja, testele de integritate sunt identificate drept unul dintre "mijloacele administrative de prevenire a corupţiei".
"În acest an nu au mai fost făcute teste de integritate", a declarat, pentru MEDIAFAX, la finalul dezbaterii, Genu Radu. El a precizat că, potrivit unei statistici, din o sută de astfel de teste făcute anul trecut, 38 nu au fost trecute. În două situaţii s-a ajuns la condamnarea penală a celor vizaţi, pornind de la testele de integritate picate. Cazurile au fost instrumentate de fiecare dată la propunerea şi sub îndrumarea procurorilor", a mai spus Genu Radu.
Strategia MAI a fost adoptată prin ordin de ministru în 30 martie 2011. Ea este însă doar un cadru legislativ, elementele punctuale privind testele de integritate sau extinderea atribuţiilor DGA la administraţia locală urmând să fie reglementate prin acte normative distincte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO